Mare e GRĂDINA Parlamentului. Vezi NOUTĂŢILE viitorului legislativ VIDEO

Personaje controversate, prezentatori OTV, cântăreţi, secretare şi foşti securişti vor alcătui la grămadă noul Parlament al României. 50% dintre noii deputaţi şi senatori se află la primul mandat de parlamentari, iar o bună parte dintre aceştia sunt personaje a căror singură legătură cu politica este faptul că au candidat în alegeri.
Iulian Tudor
15 dec. 2012, 10:59
Mare e GRĂDINA Parlamentului. Vezi NOUTĂŢILE viitorului legislativ VIDEO

Odată cu noile intrări în rândurile senatorilor şi deputaţilor, circul de la televizor se mută în Parlament. Maestru de ceremonii este otevistul Tudor Barbu, transmite România TV. Acesta s-a remarcat la televiziunea lui Dan Diaconescu printr-un comportament bizar.

Un alt exponent al noului val de parlamentari este Gigi Neţoiu. Ales în Dolj pe listele PPDD, Neţoiu devine exponentul parlamentarului penal, după ce a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul transferurilor, alături de alte şapte nume grele din lumea fotbalului. Pe lângă dosarul penal, Neţoiu bifează încă o contraperformanţă: a fost ofiţer al Securităţii, fapt recunoscut de altfel de către actualul deputat.  Neţoiu este şi fost ofiţer de Securitate, fapt recunoscut chiar de el.

Noul legislativ nu va duce lipsa nici doamnelor şi domnişoarelor care s-au remarcat până acum prin ţinutele scumpe. La femeile care au acumulat deja experienţă politică precum Elena Udrea, Raluca Turcan sau Alina Gorghiu se alătură figuri noi precum Cătălina Ştefănescu, secretara lui Liviu Dragnea şi creatoarea de modă Cristina Nichita.

Alegerile din acest an au adus în Parlament şi cântăreţi. Mihai Sturzu de la Hi-Q şi Ciprian Rogojan, alias Cici de la Sistem au primit mandat de la cetăţeni ca să-i reprezinte în Parlament. Au dat lumina reflectoarelor pe scaunul din Parlament şi artişti precum Ionela Prodan sau Damian Drăghici.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Gabi Tamaș, un nou scandal la Survivor România. Decizia luată de producătorii de la Antena 1
Capital.ro
Anunț pentru clienții Raiffeisen Bank. Se schimbă regulile în mobile banking. Control complet asupra plăților
Playtech.ro
Oraşele în care românii nu mai doresc să locuiască, unele sunt importante. Internauţii dau şi motive: „Din cauza economiei”
Adevarul
Japonia testează un avion de pasageri de cel puțin două ori mai rapid decât legendarul Concorde. Două ore de la Tokyo în SUA
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un craniu uman, un picior și două telefoane au fost găsite pe un câmp proaspăt arat, din Maramureș
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Se interzic telefoanele mobile! Decizia momentului în România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi