Juncker şi Schulz îi liniştesc pe funcţionarii europeni britanici

Președinții Comisiei Europene și Parlamentului European, Jean-Claude Juncker și Martin Schulz, au trimis vineri un mesaj liniștitor celor peste 1.000 de funcționari britanici angajați în diferitele instituții comunitare și i-au asigurat că interesele lor vor fi apărate la negocierile ce vor stabili condițiile ieșirii Marii Britanii din UE.
Iulian Tudor
24 iun. 2016, 17:03
Juncker şi Schulz îi liniştesc pe funcţionarii europeni britanici

Într-o scrisoare redactată în limbile engleză, franceză și germană, Juncker le explică acestora că sunt ‘funcționari ai Uniunii’, prin urmare pentru ei ‘ușa nu va fi închisă’, potrivit Agerpres.

‘Dumneavoastră sunteți funcționari ai Uniunii. Lucrați pentru Europa. Ați lăsat ‘pălăriile’ naționale la ușă când ați intrat în această instituție. Astăzi, ușa nu se închide‘, menționează Juncker în scrisoare. El le mulțumește funcționarilor britanici pentru ‘marea lor contribuție la proiectul european’ și le promite sprijin în ‘procesul dificil’ care va fi inițiat după ce britanicii au decis prin referendum părăsirea blocului comunitar.

‘În acest spirit al loialității reciproce, voi continua să colaborez cu președinții celorlalte instituții europene pentru a mă asigura că vom putea conta mai departe pe experiența, angajamentul și talentul vostru admirabile‘, îi încurajează Juncker pe funcționarii europeni cetățeni britanici.

Un mesaj asemănător a fost transmis și de șeful legislativului european, Martin Schulz, care i-a asigurat pe acești funcționari că ‘pot conta în continuare pe sprijinul său pentru a face față numeroaselor provocări ce se prefigurează’.

‘Sper că activarea articolului 50 din Tratatul UE (ce reglementează retragerea unui stat membru n.red.) se va face foarte repede și că negocierile cu Regatul Unit vor putea începe. Vă asigur că la aceste negocieri voi face tot posibilul pentru a vă apăra interesele‘, astfel i-a liniștit Schulz la rândul său pe britanicii care lucrează în instituțiile comunitare.

Conform unor surse europene, nu există vreo regulă care să prevadă că ieșirea unui stat din UE implică automat retragerea din instituțiile comunitare a personalului ce deține cetățenia respectivului stat.

La data de 1 ianuarie 2016, dintre cei 7.520 de angajați ai Parlamentului European, 289 erau britanici.

CITEŞTE ŞI: Brexit: Un articol controversat din Tratatul de la Lisabona a făcut posibil referendumul

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Noi detalii despre cazul fotbalistului de la Rapid, găsit fără viață! Ce ar fi făcut Andrei Petrache în ziua dispariției
Fanatik.ro
Adevărul despre distrugerea relației Săpunaru – Niță. Idolul Giuleștiului lovește, de fapt, în patronul Rapidului, Dan Șucu!
Capital.ro
Ajutorul pentru transport. Ce trebuie să știe beneficiarii despre cardul de carburant și de la ce benzinării pot face alimentarea
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Laura Codruța Kövesi, avertisment dur la final de mandat: „Parchetul European va fi distrus treptat, tocmai pentru că își face treaba”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un român se află printre victimele incidentului feroviar din Spania
iamsport.ro
Cutremurător! A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: 'A fost foarte greu'
MediaFlux
Focuri de armă lângă locuința premierului Luca Niculescu. Poliția Capitalei a intervenit de urgență
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT