Jurnalist kosovar, înjunghiat de un bărbat despre care făcuse un reportaj

Un jurnalist al unui canal de televiziune privat din Kosovo a fost înjunghiat luni la locul său de muncă de un bărbat aparent nemulţumit de maniera în care acesta îl descrisese într-un reportaj, relatează AFP.
Alina Costache
28 oct. 2014, 08:35
Jurnalist kosovar, înjunghiat de un bărbat despre care făcuse un reportaj

Milot Hasimja a fost atacat în redacţia canalului de televiziune Klan Kosova la Pristina, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei, agresorul fiind arestat imediat.

Redactorul şef al canalului respectiv, Gazmend Syla, a declarat presei că jurnalistul era aşezat la biroul său când agresorul a năvălit în incintă şi l-a lovit cu un cuţit de mai multe ori în gât.

Atacatorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, era nemulţumit de un reportaj pe care Hasimja i-l consacrase, potrivit presei locale.

Jurnalistul a fost spitalizat, dar viaţa lui nu este în pericol, afirmă presa, citând o sursă medicală.

Premierul kosovar Hashim Thaci şi Asociaţia jurnaliştilor din Kosovo au condamnat agresiunea.

‘Un astfel de act este inacceptabil şi intolerabil. El ameninţă serios libertatea presei, una din valorile fundamentale ale societăţii noastre’, a declarat Thaci într-un comunicat.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a ‘condamnat ferm tentativa de ucidere’ a jurnalistului.

‘Sunt consternat de atacul căruia i-a fost victimă Hasimja. Jurnaliştii ar trebui să fie liberi să-şi exercite meseria în deplină libertate, atacul este absolut inacceptabil’, a declarat şeful misiunii OSCE în Kosovo, Jean-Claude Schlumberger, invitând autorităţile ‘să se ocupe de acest dosar cât mai detaliat şi să-l urmărească pe responsabilul’ agresiunii.

‘Violenţele împotriva jurnaliştilor ar trebui tratate ca violenţe împotriva societăţii în ansamblul ei, securitatea jurnaliştilor trebuie asigurată pentru ca ei să-şi poată fave treaba’, a adăugat el.

Jurnaliştii din Kosovo sunt frecvent ţinta ameninţărilor.La începutul lunii septembrie, un jurnalist specializat în anchete asupra islamului în politică fusese ameninţat cu ‘decapitarea’ din cauza articolelor critice despre integriştii musulmani din ţara sa.