JURNALUL ELENEI UDREA. Cum o sfătuia Traian Băsescu să intre „PRIN LATERAL” la DNA

ELENA UDREA a ţinut un jurnal în timpul campaniei pentru Cotroceni, un exemplar al acestuia ajungând şi la Ion Cristoiu. Jurnalistul prezintă încă un pasaj din notiţele fostului ministru, aflat acum în arest preventiv, în care este relatat episodul primei citări la DNA. Udrea povesteşte ce sfaturi îi dădea Traian Băsescu pentru a scăpa de presă. 
Ionela Marcu
07 mart. 2015, 08:39
JURNALUL ELENEI UDREA. Cum o sfătuia Traian Băsescu să intre

Jurnalistul Ion Cristoiu a decis să dea publicităţii un nou pasaj din jurnalul Elenei Udrea. Fosta şefă a PMP vorbeşte în acest fragment despre prezenţa sa la DNA, în seara de 1 octombrie 2014, cu o zi înainte de debutul campaniei.

De fapt am jucat cu DNA împotriva mea de la început. M-au chemat să declar ca martor într-un dosar cu Gheorghe Ștefan, spunînd că era de maximă urgență audierea mea. Nu s-a închis nici pînă acum. (dosarul, pînă cînd scrie Jurnalul Elena Udrea, mult după alegeri n.n). Dar eu am fost la DNA cu toată presa așteptîndu-mă acolo înainte de prima zi de campanie. (…).

L-a DNA m-au chemat într-o miercuri pentru vineri. Le-am spus că vin luni dimineața la ora 9, pentru că la ora 11 urma să merg la Ambasada SUA. Dar să nu cheme presa. Mi-a spus procurorul că ei nu cheamă presa, că vine singură. Dar eu știu că vine doar cînd află, de cele mai ori din interior, că vine cineva care trebuie expus public.

L-am sunat imediat pe Președinte, pentru că mi s-a părut evident că se încearcă compromiterea mea. ( …) Președintele mi-a zis că pot intra pe prin lateral, pentru a evita un scandal de presă. (..)

Am cerut prelungirea datei pînă miercuri, la ora 19. Era mai sigur ca discreție. L-am sunat pe cel care răspundea de dosar, a fost amabil, a zis că este OK. Şi că ne confirmăm marți. Ne-am confirmat marți, apoi miercuri urma să-l sun cu cinci minute înainte să ajung. Cînd am plecat spre ei (…) De pe drum am sunat să le spun că mă apropii. Mi s-a spus că nu pot intra prin lateral, pentru că n-a fost aprobată cererea de conducerea instituției! Am intrat prin față, pe unde era toată presa chemată. ( …) De ce presă și de ce nu am știut dinainte că nu pot intra prin lateral, cum fac mulți alții?”

CITEŞTE ŞI ELENA UDREA cere arest la domiciliu sau control judiciar

Cristoiu precizează că a decis să publice pasajul fără a avea acordul fostei şefe PMP.

„Acolo unde am pus puncte puncte apar nume și date despre care, cînd am primit Jurnalul, Elena Udrea m-a rugat să nu le dau publicității. Nu le voi da pînă cînd nu voi ști că soarta Elenei Udrea e pecetluită. Sunt convins că Elena Udrea nu vrea să apară multe lucruri din Jurnal și pentru că mai speră. După opinia mea, speră zadarnic. Soarta ei a fost hotărîtă deja. Ca și a lui Adrian Năstase pe vremuri. Mi-a povestit cineva atunci, cînd Adrian Năstase a fost chemat prima oară la DNA, că procuroarea s-a ridicat brusc de pe scaun și i-a șoptit la ureche, ca să n-o audă pereții, să nu-și facă nici o iluzie, că se va merge pînă la proces, ba chiar pînă la condamnare. Nu știu dacă Elena Udrea a beneficiat de acest avantaj. De a i se spune că nu mai e scăpare!

Am publicat acest fragment din Jurnal fără aprobarea Elenei Udrea, pentru că el îmi confirmă un Adevăr despre care am scris din intuiție, fără a avea confirmarea din real: Unii pot fi convocați la DNA fără să știe nici un ziarist.Alții se pomenesc cu toate televiziunile așteptîndu-i cu camerele pregătite. Din Jurnal mai aflăm un lucru interesant: Prezența presei cînd e convocat cineva la DNA se negociază”, explică Ion Cristoiu, pe blogul personal.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Mitică Dragomir a jucat 5 ani fotbal la Universitatea Craiova: “Am fost coleg de vestiar cu Deselnicu şi Oblemenco până la 23 ani!”
Capital.ro
Decizie pentru Casa de Pensii. Instanța schimbă modul de calcul la pensie pentru cei cu grupe de muncă
Playtech.ro
Răsturnare în clasamentul brandurilor românești. Digi și Altex cresc spectaculos, noi nume intră în top
Adevarul
Drumurile care au rezistat aproape două milenii. Cum arată șoselele de piatră construite de romani în Dacia
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Dezvăluiri copleșitoare despre controversatul finanțator din Liga 1: ”A murit sărac! Mitică Dragomir îi mai trimitea bani”
MediaFlux
Horoscop 21 mai. Se deschid ușile oportunităților. Zodiile care trebuie să renunțe la tot pentru o nouă viață
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi