Justin Bieber nu s-a întors după maimuţa sa: Animalul va rămâne în Germania FOTO

Justin Bieber a renunţat la maimuţa sa de companie, Mally, după ce aceasta a fost oprită în Germania de autorităţile vamale în luna martie, din cauza lipsei actelor necesare.
Cristina Dinu
15 mai 2013, 16:51
Justin Bieber nu s-a întors după maimuţa sa: Animalul va rămâne în Germania FOTO

Adăpostul german care are grijă de maimuţică spune că Justin mai are timp doar până vineri să se prezinte cu actele pentru animal. „Avocaţii lui Bieber au indicat că vor să lase maimuţa„, a declarat Judith Brettmeister, purtătoarea de cuvânt a adăpostului.

„Din punctul de vedere al dreptului animalelor, era mai bine să facă asta înainte, întrucât aici este îngrijită foarte bine, însă nu are şi alţi prieteni din aceeaşi specie”, spune Judith.

Maimuţica Mally avea circa 14 săptămâni atunci când a fost confiscată şi fusese luată de lângă mămica ei mult prea devreme, având nevoie de îngrijiri medicale. „Acum sare peste tot, învaţă încet să se caţăre şi să îşi folosească coada”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Franz Boehmer, de la Agenţia Federală pentru Conservarea Naturii, spune că dacă Bieber nu îşi revendică maimuţica până vineri, aceasta va intra automat în posesia statului german. Mally va fi transferată la o grădină zoologică, unde va trăi cu alte maimuţe.

Nu vom dezvălui unde va fi dusă Mally, întrucât suntem îngrijoraţi de agitaţia pe care o va provoca. Vrem să integrăm animalul cu calm într-un grup din specia sa”, a mai spus Franz.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ungurii se laudă cu Istvan Kovacs după ce a intrat în istorie la Campionatul Mondial: „Mândru de originile maghiare!”
Capital.ro
Adevărul despre banii din bancă: cât de protejate sunt, de fapt, economiile românilor
Playtech.ro
Ce a pățit o familie de români imediat după ce a trecut vama Kulata: „Urâtă senzație. Grecii nu erau așa. Ne-au spus că riscăm sute de euro amendă”
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?