Justițiarul de Berceni este cercetat penal într-un dosar de agresiune și sechestrare, deschis în urma plângerii unui bărbat. Procurorii au solicitat deja arestarea preventivă pentru 30 de zile a vloggerului.
În același dosar a fost reținut și George Daniel Bozieru, potrivit Observatorul Prahovean. Cei doi vor afla marți, 20 octombrie, dacă Judecătoria Ploiești admite sau respinge propunerea de arestare preventivă formulată de procurori.
Dosarul a fost deschis în urma plângerii unui bărbat care a reclamat că a fost agresat fizic și lipsit de libertate, circumstanțele exacte fiind acum investigate de polițiști.
Luni, 19 octombrie, Alexandru Constandachi a fost escortat la Secția 4 de Poliție Ploiești pentru audieri. Reprezentanții IPJ Prahova au confirmat oficial informația, însă au refuzat să ofere alte detalii, motivând că ancheta este în plină desfășurare. Cu doar câteva momente înainte de a intra la audieri, Alexandru Constandachi a publicat un mesaj pe TikTok în care le-a vorbit urmăritorilor săi despre intervenția forțelor de ordine.
„Au venit de la Secția 4 Ploiești să ne facă percheziții și să ne aducă cu mandat de aducere în dosarul acelui posibil violator care a făcut plângere că l-am fi bătut și l-am fi sechestrat. O să fim duși acum la Secția 4 din Ploiești. Probabil vom fi reținuți”, a transmis acesta.
La finalul audierilor, polițiștii au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele celor doi suspecți. Decizia privind prelungirea stării de privare de libertate aparține acum magistraților, care vor decide dacă aceștia vor fi plasați în arest preventiv.