Kaufland România anunţă că suportă transferul contribuţiilor sociale. Salariul net creşte în medie cu 1,5% de la 1 ianuarie

Kaufland România a anunţat joi seara că preia contribuţiile aferente angajatorului în salariul brut al angajatului, ca urmare a modificărilor legislative, începând cu data de 1 ianuarie 2018, astfel încât angajaţii vor avea un salariu net mai mare, în medie cu 1,5%. Premierul Mihai Tudose a reacţionat la anunţul retailerului, spunând că apreciază că oamenii de bună-credinţă şi liderii de sindicat nu s-au lăsat păcăliţi de Bogdan Hossu, transformat în liderul sindical al bancherilor şi al unor oameni de afaceri care vor să scoată bani din ţară fără să plătească impozite statului român.
Iulian Tudor
09 nov. 2017, 21:17
Kaufland România anunţă că suportă transferul contribuţiilor sociale. Salariul net creşte în medie cu 1,5% de la 1 ianuarie

„Compania înţelege astfel să liniştească îngrijorările salariaţilor şi familiilor acestora şi îi asigură că, dincolo de schimbările legislative, firma face toate eforturile, cu fapte, pentru siguranţa lor salarială”, a declarat Laura Iancu, director de Resurse umane, Kaufland România.

Oficialii companiei spun că le oferă salariaţilor şi tichete de masă şi asigurarea voluntară de sănătate, dar şi mai multe zile de concediu de odihnă anual care, în funcţie de vechimea în companie, pot ajunge până la 27 de zile pe an.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în şapte ţări şi o reţea de 115 magazine în România.

Guvernul a adoptat miercuri prin Ordonanţă de Urgenţă mai multe măsuri de modificare a Codului Fiscal, susţinând că acestea au un „impact benefic atât economic, cât şi social”.

În domeniul contribuţiilor sociale obligatorii, modificările vizează atât reducerea cotelor cumulate ale contribuţiilor sociale obligatorii, per total cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, cât şi reducerea numărului contribuţiilor sociale de la de la 9 (angajat şi angajator), la 3, după cum urmează:

– contribuţia de asigurări sociale (CAS), plătită pentru salariat;

– contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS), plătită pentru salariat;

– contribuţia asiguratorie pentru muncă, suportată de angajator.

Se stabileşte transferul sarcinii fiscale a obligaţiilor privind contribuţiile sociale obligatorii datorate de angajator la angajat în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, astfel:

– CAS şi CASS se datorează de către persoanele fizice, respectiv de către angajaţi, inclusiv în cazul contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, pentru care CAS şi CASS datorate nu pot fi mai mici decât nivelul contribuţiilor sociale aferente salariului minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează acestea, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost active.

Măsurile de modificare a Codului fiscal sunt însă contestate atât de sindicate, cât şi de patronate.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Restanțe uriașe, chiar și din 2018, în sportul românesc! O singură federație are de primit peste 33 de milioane de lei de la stat!
Capital.ro
Horoscop 16 octombrie. O zi cu răsturnări de situație și decizii care pot da peste cap viața
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT