Kelemen Hunor, la Congresul PPE de la Helsinki: Vrem o Europă puternică şi o comunitate maghiară dezvoltată

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat la Congresul PPE de la Helsinki că într-o competiţie globală este nevoie de o Uniune Europeană puternică, deoarece statele membre pot avea succes doar împreună, el mai susţinând, potrivit unui comunicat UDMR, că Uniunea Europeană "trebuie regândită şi consolidată".
Iulian Tudor
07 nov. 2018, 20:19
Kelemen Hunor, la Congresul PPE de la Helsinki: Vrem o Europă puternică şi o comunitate maghiară dezvoltată

„Congresul PPE este un moment excelent pentru a vorbi despre pregătirile pentru alegerile europarlamentare, dar şi pentru a stabili detalii importante despre reformele care vor marca direcţia de urmat pentru formaţiunea politică europeană”, a arătat liderul Uniunii, potrivit comunicatului menţionat.

Continentul se confruntă cu probleme, iar dacă nu va găsi răspunsurile corecte pentru acestea, atunci, cu siguranţă va înregistra un eşec în competiţia cu Statele Unite ale Americii, Rusia şi China, a subliniat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR susţine că „o corecţie este întotdeauna necesară, iar Uniunea Europeană trebuie regândită şi consolidată, pentru ca cetăţenii să se simtă mai aproape şi în siguranţă”.

„O miză cel puţin la fel de importantă pentru Congresul PPE este cine va fi candidatul Partidului Popular European pentru preşedinţia Comisiei Europene. UDMR sprijină candidatura lui Manfred Weber, dar asta nu înseamnă că viziunea celuilalt candidat, Alexander Stubb, privind minorităţile naţionale autohtone nu este convingătoare. UDMR a avut miercuri o întâlnire bilaterală cu Stubb, la cererea acestuia. Credem însă că Manfred Weber este politicianul care reprezintă orientarea de centru a Partidului Popular European şi este capabil să unească toate organizaţiile şi partidele membre ale PPE şi are, de asemenea, abilitatea de a coordona reforma Uniunii Europene”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, delegaţia UDMR s-a întâlnit marţi cu Dara Murphy, liderul de campanie al PPE. În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte referitoare la campania pentru alegerile europarlamentare. Reprezentanţii UDMR au precizat că, în următoarele 27 de săptămâni, vor informa comunitatea maghiară despre importanţa şi avantajele Uniunii Europene, dar şi în legătură cu problemele cu care se confruntă în acest moment forul comunitar şi soluţiile care trebuie găsite la acestea. Cele două părţi şi-au exprimat convingerea că, printr-o campanie electorală puternică, PPE va rămâne şi în următorul mandat cea mai puternică formaţiune a PE.

De asemenea, delegaţia Uniunii s-a întâlnit miercuri cu Navracsics Tibor, comisarul european pentru învăţământ, cultură, tineret şi sport, cu care a analizat situaţia învăţământului maghiar din România.

Joi urmează o întâlnire cu Phil Hogan, comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală. O parte importantă a comunităţii maghiare din Transilvania trăieşte în zonele rurale, iar subvenţiile agricole au însemnat o suplimentare substanţială a veniturilor, care, în opinia preşedintelui Kelemen Hunor, ar trebui să mai crească. De asemenea, reprezentanţii UDMR au atras atenţia asupra faptului că alinierea mediului rural la standardele europene şi modernizarea agriculturii sunt priorităţi esenţiale pentru maghiarii din România, se mai menţionează în comunicatul UDMR.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Câți români au urmărit meciul Universitatea Craiova – FCSB la TV. Coșmarul echipei lui Gigi Becali a ținut România lipită de ecrane
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist: Întreaga familie a fost devastată
Playtech.ro
Primăria București anunță plata voucherelor Materna și a stimulentelor pentru copiii cu handicap
Adevarul
România, împărțită de vizita lui Nicușor Dan în SUA: „Capul plecat sabia nu-l taie...”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat cine este femeia care a căzut în fața mașinii, în Târgu Jiu. Nadiana Rozalia Olariu era angajată a Spitalului Județean de Urgență
iamsport.ro
Echipa din SuperLiga le promitea jucătorilor că vor fi plătiți la timp, dar mai mulți au plecat din cauza restanțelor! Președintele: ”Nu am avut niciodată vreo problemă!”
MediaFlux
Comunele care trebuie să rămână rapid fără primari: Mai citiți o dată până realizați ce înseamnă așa ceva
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat