Kelemen Hunor: Nu putem guverna ştiind că în doi ani putem risca să nu ajungem în Parlament

Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că încrederea în actuala guvernare este tot mai scăzută, că UDMR nu poate guverna dacă nu are susţinere şi că nu poate guverna ştiind că în doi ani riscă să nu mai ajungă în Parlament.
Ionela Marcu
13 dec. 2014, 10:08
Kelemen Hunor: Nu putem guverna ştiind că în doi ani putem risca să nu ajungem în Parlament

‘Azi (sâmbătă – n.r.) vom lua o decizie dacă vom ieşi sau nu de la guvernare. Ieşim din guvernare în urma unor concluzii, analize interne. (…) La începutul anului am decis să facem parte din coaliţia de guvernare cu Partidul Social Democrat. Pentru UDMR guvernarea nu poate fi un obiectiv, ci un mijloc şi nu putem decide pe principii politice. Majoritatea votanţilor noştri au susţinut practic participarea la guvernare. (…) Azi consider că a fost o decizie corectă. După aproape 9 luni de guvernare, Consiliul Permanent a făcut propunerea ca UDMR să iasă de la Guvernare. (…) S-a redus drastic numărul celor care mai cred în acest guvern, nu poţi guverna dacă nu eşti susţinut. Nu putem guverna ştiind că în doi ani putem risca să nu mai ajungem în Parlament. Şi fără noi guvernul are o majoritate. Principala obligaţie a noastră e să păstrăm acea valoare de 25 de ani, să nu o pierdem’, a spus Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale, scrie Agerpres.

Kelemen Hunor a susţinut că 2014 a fost anul premierelor politice, întrucât s-au întâmplat o serie de lucruri cum ar fi dizolvarea Uniunii Social Liberale (USL), care deţinea 70% în Parlament, UDMR a participat în coaliţie cu PSD, au fost doi candidaţi maghiari la preşedinţia României, un etnic german, Klaus Iohannis, a devenit preşedintele statului, dar şi decizia Consiliului Permanent al UDMR de a recomanda ieşirea Uniunii de la guvernare.

Potrivit lui Kelemen, decizia Consiliului Permanent de a propune ieşirea de la guvernare este o premieră şi că ascultând propunerea votanţilor, Uniunea a considerat că ieşirea de la guvernare e cea mai bună hotărâre.

În privinţa poziţionării UDMR în alegerile prezidenţiale, Kelemen Hunor a spus că s-a luat decizia susţinerii unui candidat în turul al doilea, pe baza sondajelor de opinie, însă votul maghiarilor din turul al doilea al prezidenţialelor a fost unul de protest.

‘Am considerat că ar fi bine să luăm această decizie luând în considerare sondajele de opinie. În turul al doilea datele arată că mai mulţi maghiari au participat, în ciuda faptului că niciun candidat român nu a avut niciun mesaj pentru etnicii maghiari. (…) Maghiarii în turul II au avut un vot de protest. S-a mişcat o masă de votanţi pe care niciun candidat maghiar nu i-a putut mişca, nu mai au încredere în noi, nu mai suntem credibili pentru ei. Ar trebui să înţelegem şi să fim cei care ne schimbăm’, a arătat Kelemen Hunor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT