Klaus Iohannis s-a întâlnit cu patriarhul Daniel. Au stabilit data sfinţirii Catedralei Naţionale

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, marţi seară, că preşedintele Klaus Iohannis a făcut o vizită privată patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, cei doi având o discuţie legată de manifestările organizate cu prilejul centenarului Marii Uniri şi de sfinţirea Catedralei Naţionale.
Filip Stan
14 mart. 2017, 20:51
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu patriarhul Daniel. Au stabilit data sfinţirii Catedralei Naţionale

Vasile Bănescu a precizat că cei doi au vorbit despre programul manifestărilor legate de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire.

”Din perspectiva Bisericii Ortodoxe este un an extrem de important şi este legat inclusiv de sfinţirea Catedralei Naţionale. S-a luat în discuţie actualul stadiu al lucrărilor la Catedrala Naţională şi s-a convenit ca ziua cea mai potrivită pentru sfinţirea ei este ziua Sfântului Apostol Andrei, 30 noiembrie şi nu 1 decembrie, cum se vorbea până acum”, a spus purtătorul de cuvânt al patriahiei.

Clădirea Catedralei se desfăşoară pe o lungime de 126,10 metri, o lăţime de 67,70 metri şi o înălţime de 120,00 metri până la baza crucii de pe turla principală. Lucrările au ca termen de finalizare luna decembrie 2018, arată News.ro.

Primul dintre cele şase clopote de la Catedrala Mântuirii Neamului şi cel mai mare, având 25 de tone, 3,3 metri înălţime şi tot atâţia metri în lăţime, care va avea o viaţă de peste 400 de ani, a fost turnat în noiembrie 2016 la Innsbruck, în Austria.

Patriarhul Daniel a oficiat, în septembrie 2016, prima slujbă la Catedrala Mântuirii Neamului, eveniment la care au asistat şi circa 2.500 de tineri care au participat la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Toată Lumea.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cu cine se iubește Sarah Dumitrescu, fiica cea mică a Anamariei Prodan. E admirat de toate femeile
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România! O mare cântăreață ne-a părăsit. Era considerată vocea de aur a cântecului muntenesc
Playtech.ro
Greșeala pe care o faci la controlul rutier și te costă bani. Cum o eviți, aşa ajungi de la amendă la avertisment
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi