Klaus Iohannis a participat la deschiderea Summitului ONU de la New York

Președintele Klaus Iohannis a participat vineri la deschiderea Summitului ONU privind adoptarea Agendei de dezvoltare post-2015. În cadrul acestei reuniuni, Papa Francisc a susținut un discurs.
Ionela Marcu
25 sept. 2015, 18:26
Klaus Iohannis a participat la deschiderea Summitului ONU de la New York

Șeful statului român a fost însoțit, la deschiderea summitului, de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, de consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Andrei Muraru, Lazăr Comănescu, și de reprezentantul permanent al României la ONU, Ion Jinga.

Președintele Klaus Iohannis efectuează, începând de joi, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii.

În prima zi a vizitei sale în SUA, Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanți ai sectorului financiar american, ai unor bănci și fonduri de investiții, cu investitori instituționali prezenți și viitori pe piața de capital din România, precum și cu numeroși oameni de afaceri interesați de potențialul investițional oferit de economia României. Printre aceștia s-au numărat reprezentanți ai Morgan Stanley, Eliot, Eaton Vance Management, The Carlyle Group, JP Morgan, Prince Street Capital Management, Franklin Templeton.

Lucrările summitului ONU, deschise de discursul Papei Francisc

Peste 150 de lideri din toată lumea, între care Barack Obama şi Vladimir Putin, vor participa la lucrările summitului Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar pentru prima oară Papa a luat cuvântul în plen.

Suveranul Pontif s-a axat în discursul său pe problemele legate de conservarea mediului înconjurător și a abordat teme diverse de actualitate precum proliferarea armelor, lupta contra traficului de droguri, combaterea sărăciei și a excluziunii sociale.

Este necesar ca „Reuniunea de la Paris asupra schimbărilor climatice să ajungă la acorduri fundamentale și eficiente”, a spus suveranul pontif, referindu-se la conferința internațională (COP21) care va avea loc în luna decembrie.

Cel de al patrulea papă care a mers la ONU a opinat că există un veritabil ‘drept al mediului’ și a făcut referire la ‘limitele etice pe care acțiunile omului trebuie să le recunoască și respecte’. „Fiecare daună adusă mediului constituie o daună adusă omenirii”, iar „criza ecologică poate pune în pericol însăși existența omenirii”. Papa argentinian a reamintit unele din prioritățile menționate în enciclica sa despre mediul înconjurător, difuzată în 18 iunie, ‘Laudatio si (Slavă ție). Despre ocrotirea casei comune’, și a atras atenția asupra folosirii în exces a mijloacelor materiale ale planetei.

Totodată, el a urat succes programului Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, care urmează a fi adoptat la acest summit al ONU.

Suveranul pontif a denunțat „războiul slab combătut” contra traficului de droguri, „care provoacă, în tăcere, moartea a milioane de persoane”.

Abordând un subiect extrem de sensibil, asupra căruia există poziții diferite în cadrul ONU, Papa Francisc a denunțat „colonizarea ideologică” care impune popoarelor „modele de viață anormale’ și, ‘în ultimă instanță, iresponsabile”, aceasta fiind o posibilă aluzie la căsătoriile între persoane de același sex, care au mulți apărători la New York. Papa a cerut ONU să recunoască „o lege morală înscrisă în însăși natura umană, care include diferența naturală între bărbat și femeie”.

Suveranul pontif a criticat organismele financiare internaționale care „supun țările, până la asfixiere, unor sisteme de credit care subjugă popoarele unor mecanisme generatoare de sărăcie suplimentară, de excludere și dependență”. În acest sens, el a vorbit despre „exploatarea ființelor umane, comerțul de organe, exploatarea sexuală a copiilor, sclavie, traficul de droguri și de arme, terorism și crimă organizată”.

Pentru a combate excluziunea, Jorge Bergoglio a cerut statelor să fixeze un „minim absolut” care ar cuprinde, „în plan material, trei lucruri: adăpost, loc de muncă și pământ, iar în plan spiritual, libertatea de gândire, care înseamnă libertate religioasă, dreptul la educație și alte drepturi civice”. Papa a insistat ca dreptul la educație să fie valabil și „pentru fete, private de aceasta în unele regiuni” din lume.

Cu o virulență surprinzătoare, suveranul pontif a apreciat că ONU ar trebui să se ocupe de efectele negative ale unei „puteri tehnologice” care depășește „distanțele și granițele’. ‘ O reacție este indispensabilă fiindcă puterea tehnologică, în mâinile unor ideologii naționaliste sau fals universaliste, poate duce la atrocități îngrozitoare”.

Ca în fiecare an, măsuri draconice de securitate au fost luate pentru a asigura securitatea celor mai importanţi oameni din lume. 154 de şefi de stat şi de guvern se întâlnesc la New York, la summitul ONU, dedicat dezvoltării sustenabile.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Penalty și roșu pentru Rapid? Cristi Balaj, verdict ferm: „A fost mai mult decât atât!”. De ce VAR nu a greșit că nu l-a chemat pe arbitru să revadă faza. Exclusiv
Capital.ro
Cum verifici dacă ai datorii la Primărie? Metoda prin care afli online dacă ai restanțe la taxe și impozite
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie depuse la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat