Klaus Iohannis a promulgat legea, se pune sechestru, statul nu mai suportă aceste cheltuieli

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară.
Filip Stan
03 iun. 2024, 13:05
Klaus Iohannis a promulgat legea, se pune sechestru, statul nu mai suportă aceste cheltuieli

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Actul normativ prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară.Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare completarea cadrului legislativ privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Iniţiativa vizează limitarea fenomenului „fugarilor” şi descurajarea acestei atitudini infracţionale.

Astfel, costurile aferente preluării persoanelor care se sustrag de la urmărire penală sau judecată vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare.

Klaus Iohannis a semnat decretul, ce riscă şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan de mâine

Totodată, în ceea ce priveşte costurile aferente preluării persoanelor urmărite care se sustrag de la executarea pedepsei, autorităţile române dobândesc un drept de regres, la instanţa civilă competentă.
Prin urmare, actul normativ iniţiat de către Ministerul Justiţiei reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sau de la judecată, cât şi modalitatea de recuperare a cheltuielilor ocazionate de aducerea lor în România.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 14 mai, proiectul de lege, în calitate de for decizional. Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat atunci că cest proiect de lege este „de bun simţ”. „Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român”, a completat ea şi a reamintit că statul român a cheltuit în 2023 ca să îi aducă pe aceşti fugari aproape 10 milioane de lei.

Ce pedepse riscă administratorii şi locatarii blocurilor în care se consumă droguri. Klaus Iohannis a promulgat modificarea legii

„Fugarii trebuie să se gândească de două ori înainte să fugă de justiţia din România. Asta pentru legea fugarul plăteşte a fost adoptată astăzi de Parlament, Camera Deputaţilor mai exact, şi merge la promulgare. Se ştie că unii dintre condamnaţi şi-au descoperit valenţe de atleţi penali, dar ştiţi că statul român a cheltuit în 2023 ca să îi aducă pe aceşti fugari aproape 10 milioane de lei. Ministerul Justiţiei a făcut acest proiect de lege de bun simţ. Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român”, a afirmat Alina Gorghiu despre proiectul de lege care a trecut, pe 14 maide Parlament.

Ministra Justiţiei a adăugat că „sunt două scenarii, cel în care inculpatul fuge de urmărirea penală sau de judecată şi atunci costurile aducerii în ţară se adaugă la cheltuielile judiciare, iar al doilea scenariu este atunci când condamnatul fuge de executarea pedepsei şi, în situaţia asta banii vor fi recuperaţi printr-un proces civil intentat de ministerul care a făcut cheltuielile”.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Decizie uluitoare a bielorușilor de la Vitebsk înainte de duelul cu Universitatea Craiova! Merg în Ungaria cu o săptămână înainte
Capital.ro
Cumpărăturile online din afara UE se scumpesc din nou. Consumatorii vor fi obligați să plătească mai mult de la 1 iulie 2026
Playtech.ro
Preţuri pentru taxele de drum din Bulgaria din 1 august 2026. Cu cât se scumpesc vinietele
Adevarul
Polistiren în loc de beton? Imaginile care arată cum au fost ridicate blocurile din Venezuela
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Gigi Becali a ordonat transferul la FCSB, dar atacantul a picat vizita medicală!
MediaFlux
Breaking News! Tribunalul București suspendă încetarea contractului de salubrizare dintre Primăria S1 și Romprest și blochează schimbarea operatorului de salubrizare cu Blue Planet
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?