Klaus Iohannis: „PSD este principalul vinovat pentru acest dezastru. Nicio reformă care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată”

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă marţi la Palatul Cotroceni, într-o zi cu record la ATI, dar si cu scandal în Parlament legat de pensiile speciale.
Iulian Tudor
24 nov. 2020, 19:15
Klaus Iohannis:

Principalele declaraţii ale preşedintelui

A trecut, iată, un an de la alegerile prezidenţiale, un an din cel de-al doilea mandat al meu ca preşedinte al României, un an care era destinat construirii României normale, proiectul pentru care cetăţenii mi-au acordat încrederea şi votul lor.

Din păcate, pandemia de COVID-19, care a afectat radical şi brutal viaţa oamenilor din întreaga lume, nu ne-a ocolit nici pe noi. Astfel, pe parcursul acestui an, eforturile mele şi ale Guvernului PNL s-au concentrat în special pe combaterea pandemiei COVID-19 şi pe diminuarea efectelor negative pe care aceasta le-a generat la nivel social, educaţional şi economic.

Klaus Iohannis atacă PSD. „Este principalul vinovat pentru acest dezastru”

La trei decenii de la Revoluţia din 1989, România a intrat complet nepregătită într-o criză sanitară fără precedent.

PSD este principalul vinovat pentru acest dezastru şi acest lucru trebuie afirmat clar şi răspicat. Am datoria faţă de toţi românii, indiferent de opţiunile lor politice, să spun lucrurilor pe nume, pentru că miza este una uriaşă – destinul României de mâine.

Ţara noastră a fost puternic afectată ani la rând de corupţia şi incompetenţa Guvernelor PSD care au blocat dezvoltarea, nu au investit în infrastructură şi au direcţionat fondurile publice către clientela de partid.

Nicio reformă nu a fost dusă până la capăt în România. Nicio reformă care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată de PSD.

Adevăratele priorităţi au fost ignorate şi abandonate şi aşa ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore în sistemul medical, cu o infrastructură deficitară şi cu un sistem educaţional cu probleme critice.

Clientelismul promovat la nivel de politică de stat şi indiferenţa faţă de problemele sistemice acute au dus România în punctul în care statul era în pericol de a nu-şi mai îndeplini misiunea sa fundamentală, aceea ce a proteja sănătatea şi drepturile cetăţenilor.

Preşedintele critică Opoziţia: „România a fost scoasă de pe lista ruşinii în care ne-a inclus PSD”

Într-un asemenea context nefast şi extrem de dificil, un singur partid şi-a asumat responsabilitatea guvernării ţării atunci când mulţi alţii au preferat să nu se implice.

Nu a fost deloc uşor, dar chiar şi cu un guvern minoritar PNL, atacat din toate părţile şi fără susţinerea parlamentară, multe lucruri s-au schimbat în bine. Concomitent cu eforturile uriaşe pentru gestionarea epidemiei, cu resurse limitate aflate la dispoziţie, am demarat într-un strâns parteneriat cu Guvernul reforme importante care trebuie continuate şi aprofundate.

În toate domeniile, deciziile se iau acum, după consultarea specialiştilor. Avem o relaţie excelentă cu partenerii europeni, iar România a fost scoasă de pe lista ruşinii în care ne-a inclus PSD, aceea a ţărilor cu probleme în ceea ce priveşte justiţia şi statul de drept.

„România nu îşi mai poate permite încă un ciclu electoral de subdezvoltare”

Am obţinut, totodată, cel mai mare pachet de finanţare europeană din istorie, fonduri care vor pune în mişcare motorul reconstrucţiei României şi ne vor permite să ieşim mai repede din criza economică, să dezvoltăm consistent infrastructura şi toate marile sectoare publice.

Este de neconceput un scenariu în care în toată această perioadă să fii fost la putere PSD. Ne putem lesne imagina catastrofa sanitară în care am fi ajuns cu o guvernare pesedistă care a eşuat lamentabil pe toate planurile şi în condiţii normale, când nu aveam de înfruntat o pandemie.

„PSD a demonstrat că nu este capabil să se schimbe”

Votul de pe 6 decembrie este esenţial pentru că România nu îşi mai poate permite încă un ciclu electoral de subdezvoltare. Prea multe generaţii au fost de sacrificiu şi de prea multe ori sacrificiile şi răbdarea oamenilor au fost în zadar.

PSD a demonstrat că nu este capabil să se schimbe, în ciuda încercărilor de a-şi cosmetiza imaginea, rămâne aceeaşi formaţiune retrogradă a baronilor roşii, tributară unui mod de a face politică pe care cetăţenii nu îl mai tolerează şi nu şi-l mai doresc.

Ce dovadă a faptului că PSD nu a înţeles nimic şi acţionează strict în interes de partid decât permanenta subminare din Parlament a oricărui efort al Guvernului de a ţine sub control pandemia. Cum poate fi catalogată altfel decât cinică şi iresponsabilă atitudinea pesedistă de a împovăra peste putinţă bugetul statului cu tot felul de pomeni electorale, deşi parlamentarii PSD ştiu foarte bine că nu sunt bani pentru astfel de măsuri.

„Pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie în sfârşit definitivă”

În timp ce românii şi Guvernul se luptă cu pandemia şi cu efectele economice ale acesteia, pesediştii tot încearcă să treacă scutiri de taxe pentru domenii, cum este cel al cazinourilor şi al jocurilor de noroc.

Aşa acţionează în Parlament un partid nociv care numai la beneficiul şi la nevoile oamenilor nu se gândeşte. Acest lucru trebuie să înceteze!

Dragi români, pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie în sfârşit definitivă. Este timpul, ca uniţi, cetăţenii acestei naţiuni şi forţele politice reformatoare, împreună cu mine, să intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare a ţării noastre.

Este timpul să construim România normală. Avem proiecte majore de realizat în domenii neglijate ani şi ani la rând. Sănătatea şi educaţia sunt prioritate, cu atât mai mult cu cât provocările generate de pandemie ne-au arătat cât de grave sunt deficienţele cu care ne confruntăm.

Klaus Iohannis anunţă că refacerea legilor Justiţiei e printre priorităţi

Totodată, refacerea legilor Justiţiei constituționale şi continuarea accelerată a luptei anticorupţie, eliminarea baronilor din administraţie şi reformarea administraţiei, introducerea votului în două tururi pentru primari şi aplicarea unei agende de dezvoltare verde, sustenabilă, toate acestea trebuie să devină realitate.

O parte dintre aceste proiecte au fost elaborate deja de Guvernul PNL, dar niciunul nu a putut avansa în Parlament din cauza acestui obstacol permanent în calea dezvoltării care este PSD.

Tot PSD a refuzat să semneze şi acordul politic naţional pentru consolidarea parcursului european al României pe care l-am iniţiat anul trecut, acord care include şi transpunerea în legislaţie a interdicţiei celor două teme atât de dragi pesediştilor – aministia şi graţierea pentru fapte de corupţie şi adoptarea de către Guvern a OUG în domeniul Justiţiei.

Klaus Iohannis vrea Guvern de dreapta, în jurul PNL

Cu o nouă majoritate reformatoare, vom putea să punem în aplicare voinţa românilor şi să asigurăm criteriile de integritate în funcţiile publice. Referendumul pentru justiţie şi alegerile prezidenţiale de anul trecut au deschis calea către o Românie normală, dar dacă nu facem pasul decisiv acum la alegerile parlamentare din 6 decembrie ar fi în zadar tot efortul nostru comun şi toată lupta dusă în ultimii ani pentru a apăra democraţia.

Doar cu un Guvern de dreapta, în jurul PNL, cu o solidă majoritate în Parlament, putem să continuăm schimbările care deja au fost începute în acest an şi să facem marile reforme aşteptate.

În 2016, România a intrat într-una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale recente. Consecinţele ar fi fost dramatice pentru viitorul ţării noastre dacă cetăţenii, cele câteva partide democratice şi cu mine nu ne-am fi opus cu toate forţele.

„România are şansa să fructifice oportunităţile post-pandemie pentru a se relansa economic şi social”

Pe 6 decembrie trebuie să lăsăm în urmă definitiv acest coşmar. Sunt în continuare 100 la sută implicat pentru care proiectul pentru care am fost ales „România normală” să prindă contur.

Vă asigur că voi lucra alături de viitorul Guvern pe care-l văd constituit în jurul PNL pentru a putea transforma această viziune în realitate.

PNL este partidul care la finalul anului trecut a avut curajul să-şi asume o guvernare, ştiind că preia un buget secătuit şi o administraţie în care PSD a plasat numeroşi incompetenţi. Chiar şi aşa, odată confruntaţi cu neaşteptata criză sanitară, am găsit împreună cu PNL resurse şi soluţii pentru a face faţă cu bine acestei teribile pandemii.

Sigur că mai sunt foarte multe de îndreptat. S-au făcut şi erori. Ele sunt inevitabile pentru orice se apucă serios de treabă, însă ceea ce contează este hotărârea de a reseta din temelii modul greoi de funcţionare a statului.

România are şansa să fructifice oportunităţile post-pandemie pentru a se relansa economic şi social. Reformele adevărate le facem împreună, nu separat, pentru că forţa noastră stă în valorile comune care ne unesc.

Sunt decis să conduc acest amplu proiect de reconstrucţie națională, alături de partenerii care în aceşti ani mi-au dovedit că sunt total dedicaţi aceleaşi viziuni de dezvoltare ca şi mine. Sunt convins că peste patru ani de acum înainte vom vedea noua faţă a României, demne, prospere şi democratice.

Klaus Iohannis a avut mai multe întâlniri la Cotroceni în aceste zile, principala temă fiind strategia campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, după discuţia cu miniştrii Apărării, Internelor şi Sănătăţii, cu tema „Campania de vaccinare anti-COVID-19, problemă de securitate naţională”, că Strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă aprobării într-o şedinţă CSAT pe care o va convoca în perioada următoare. MApN va gestiona depozitele de vaccinuri. Conform preşedintelui, vaccinul anti-COVID a devenit speranţa noastră de a ne întoarce cât mai curând la o viaţă normală şi, oricât de greu ne-ar fi, trebuie să avem răbdare, să respectăm măsurile de prevenţie.

Klaus Iohannis, declarațiile momentului pe tema vaccinării anti-COVID: Se va face etapizat. Vaccinarea se va realiza la locul de muncă, centre fixe și mobile sau „drive-through”
Klaus Iohannis a anunţat că vaccinarea se va realiza la locul de muncă pentru personalul din domeniul sănătăţii şi prin centrele de vaccinare fixe şi mobile, echipe mobile, reţeaua de medicină de familie şi centre drive-through pentru celelalte categorii de populaţie.

Toate informaţiile oficiale vor fi comunicate pe un site special, dedicat campaniei, a mai spus preşedintele Iohannis.

Comitetul naţional de coordonare a avut deja discuţii atât cu organizaţiile profesionale, cât şi cu asociaţiile de pacienţi şi îşi propune în continuare să deruleze o serie de întâlniri cu corpul medical, dar şi cu reprezentanţii mass-media.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 7.753 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 196 de persoane au decedat, inclusiv o fetiţă cu vârsta sub un an, din judeţul Mureş, cu mai multe afecţiuni asociate. 1.204 pacienţi sunt internaţi la ATI.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 6,55 în Bucureşti, în scădere faţă de 6,61 în ziua precedentă. Cea mai marea valoare a acestui indicator este în continuare la Sibiu – 8,47, urmat de Braşov – 7,36, Ilfov – 7,1, Cluj – 7,03.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Animalul care merge la export. Carnea lui ajunge într-o țară unde aproape că nu se consumă deloc
Capital.ro
S-a renunțat la bancomat. Decizie pentru cei care au cont și card la bancă. Cum veți putea retrage cash
Playtech.ro
De unde provine carnea cu care sunt pregătiți celebrii mici de la Ciotoianu. Secretul care îi face atât de gustoși
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Nativii care prosperă financiar. Câștigă mulți bani în Mai
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Destin frânt pe calea ferată! Doi soți din Timiș au murit după ce mașina li s-a oprit pe șine
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Datorie la ANAF dacă ai acești bani în bancă. Se trimite declarație și suma de plată până la 26 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ministerul Educației retrage sute de diplome ale elevilor olimpici