Klaus Iohannis, despre aderarea la spațiul Schengen:”România este pregătită să sprijine eforturile UE de limitare a migrației ilegale”

Președintele Klaus Iohannis a reafirmat, marți, la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, desfășurat la Tirana, că România este pregătită să sprijine eforturile UE de limitare a migrației ilegale. Declarația președintelui Iohannis vine în contextul în care Austria și-a exprimat oficial opoziția față de aderarea României la Spațiul Schengen.
Alina Costache
06 dec. 2022, 22:26
Klaus Iohannis, despre aderarea la spațiul Schengen:”România este pregătită să sprijine eforturile UE de limitare a migrației ilegale”

Klaus Iohannis, despre aderarea la spațiul Schengen. Președintele Klaus Iohannis a reafirmat, marți, la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, desfășurat la Tirana, că România este pregătită să sprijine eforturile UE de limitare a migrației ilegale. Declarația președintelui Iohannis vine în contextul în care Austria și-a exprimat oficial opoziția față de aderarea României la Spațiul Schengen.

Citește și Austria se opune oficial aderării României la Schengen, declară cancelarul Karl Nehammer: „Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria şi România”

Summitul de la Tirana este primul eveniment de acest gen organizat într-o capitală din regiune, fapt care reconfirmă angajamentul european în raport cu statele din Balcanii de Vest.

Discuțiile dintre liderii europeni și cei din regiune au vizat printre altele abordarea impactului războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv în domeniul energiei, pregătirea economiilor din regiune pentru viitor, prin implementarea Planului Economic și de Investiții, întărirea securității și rezilienței, inclusiv în domeniul securității cibernetice și combaterii amenințărilor hibride, gestionarea migrației, combaterea terorismului și promovarea cooperării regionale.

În cadrul discuțiilor, președintele Klaus Iohannis a reafirmat sprijinul ferm al României pentru perspectiva europeană a regiunii, pentru construirea pe mai departe a spațiului de securitate, prosperitate și valori comune, arătând că realizarea de reforme substanțiale în domenii fundamentale, precum și o aliniere puternică și durabilă la Politica Externă și de Securitate Comună a Uniunii Europene rămân elemente esențiale în această direcție.

Președintele României a salutat noua dinamică a angajamentului european față de Balcanii de Vest, prin organizarea primelor Conferințe Interguvernamentale cu Albania și Republica Macedonia de Nord, precum și lansarea efectivă a negocierilor de aderare cu cele două state. Totodată, Iohannis a susținut acordarea statutului de țară candidată pentru Bosnia și Herțegovina.

Mai mult, în intervenția sa Iohannis a adus în discuție și deciziile din acest an de deschidere a proceselor de aderare cu partenerii estici, prin acordarea statutului de candidat Ucrainei și Republicii Moldova și recunoașterea perspectivei europene a Georgiei, ca pași concreți pentru extinderea spațiului european de stabilitate, prosperitate și valori comune.

Cât despre cooperarea sectorială, președintele a susținut necesitatea ca regiunea Balcanilor de Vest să fie luată în considerare la elaborarea strategiilor viitoare ale Uniunii Europene în diverse domenii de interes comun. În vederea gestionării crizei energetice prin diversificare, conectivitate și dezvoltarea de surse regenerabile, Klaus Iohannis a salutat noul pachet de sprijin energetic elaborat de Comisia Europeană pentru Balcanii de Vest.

”România este pregătită să sprijine eforturile UE de limitare a migrației ilegale”

Președintele Klaus Iohannis a accentuat importanța identificării, împreună cu statele din regiune, a unor soluții rapide pentru abordarea responsabilă a provocărilor în ceea ce privește migrația.

Șeful statului a salutat prezentarea, de către Comisia Europeană, a unui Plan de Acțiune concret pentru combaterea migrației ilegale pe ruta Balcanilor de Vest.

Totodată, Iohannis a subliniat că, deși România nu se află pe ruta de migrație a Balcanilor de Vest și nu este o sursă relevantă de fluxuri de migranţi în interiorul Uniunii Europene, țara noastră este pregătită să sprijine în continuare eforturile UE în acest sens. Mai mult, președintele a reiterat necesitatea unor eforturi susținute ale partenerilor din Balcanii de Vest în vederea limitării migrației ilegale și a încurajat alinierea la politica UE în materie de vize.

Citește și Suspans privind aderarea României la Schengen. Klaus Iohannis: „Încă se negociază, discutăm până în ultimul moment”

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
În noaptea de 28 august, Luna Sturionului schimbă energia zodiilor. Cine este cel mai puternic afectat de Luna Plină
Fanatik.ro
Mitică Dragomir, profeţia uluitoare despre Lucian Pahonţu, care s-a adeverit. „Oracolul din Bălceşti” a anunţat de luna trecută ce va păţi şeful SPP. Video
Capital.ro
Vești pentru milioane de pensionari: ce spune Ministerul Muncii despre a 13-a pensie
Playtech.ro
Dosarul digital de sănătate se schimbă de la 1 septembrie. Ce informații medicale vor putea fi accesate
Adevarul
Noi restricții pentru mașinile poluante. Ce trebuie să știe posesorii de mașini vechi și de când se aplică măsura
wowbiz.ro
Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie și-a pierdut viața în Onești, în urma unui impact violent între trei mașini. Mai multe persoane au rămas încarcerate
iamsport.ro
Ofertă concretă de la Cadiz pentru un fotbalist de la Universitatea Craiova. Spaniolii oferă aproape 3 milioane de euro
MediaFlux
Începe recrutarea! Armata Română cheamă românii la unitățile militare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat