Klaus Iohannis, despre despre negocierile posturilor-cheie din administraţia UE. Ce spune de propria nominalizare

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Bruxelles, înainte de reuniunea Consiliului European, că viitoarele posturi de conducere din UE se vor discuta la cină informală, șeful statului fiind rezervat cu privire la șansele PPE de a-și impune candidatul la șefia Comisiei Europene.
Ionela Marcu
20 iun. 2019, 13:14
Klaus Iohannis, despre despre negocierile posturilor-cheie din administraţia UE. Ce spune de propria nominalizare

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Subiectele aflate pe agenda de discuţii a reuniunii Consiliului European se referă, în principal, la numirile pentru posturile de conducere în instituţiile europene pentru noul ciclu instituţional, adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2024, viitorul buget multianual al Uniunii, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe.

De asemenea, la reuniunea Consiliului European vor fi abordate propunerile de recomandări specifice de ţară pentru anul 2019 elaborate de Comisia Europeană, recomandări ce urmează să fie adoptate în cursul lunii iulie.

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene vor discuta şi ultimele evoluţii în procesul privind retragerea Marii Britanii din UE.

„La cina informala se va discuta despre ocuparea posturilor-cheie din administratia UE”, a zis Iohannis.

Întrebat dacă se așteaptă ca PPE să dea președintele Comisiei Europene, șeful statului a zis:

‘Suntem in plina negociere politica, fiecare parte incearca sa se pozitioneze cat mai favorabil, nu vreau sa comentez zvonuri sau sa fac eu pronosticuri, intram toti in aceasta faza de negocieri”.

Președintele Klaus Iohannis nu a exclus, joi, într-o discuție purtată la Bruxelles cu un ziarist străin, să ocupe funcția de președinte al Consiliului European. Șeful statului a spus că nu vrea să comenteze momentan acest „zvon” si i-a indeamnat pe jurnalisti sa astepte sa vada „cum merg discutiile azi, maine, saptamana viitoare”. Publicatia Financial Times l-a dat recent pe Klaus Iohannis printre favoritii la funcția de președinte al Consiliului European, alături de premierii Belgiei, Luxemburgului şi Portugaliei. Dacă i s-ar propune funcția și ar accepta-o, atunci Klaus Iohannis ar trebui să renunțe la funcția de președinte al României.

Dialogul cu jurnalistul străin: 

Reporter: Cat de mult va place Bruxelles-ul si daca luati in calcul sa va mutati aici? Unii spun ca ar fi frumos sa fiti presedintele Consiliului

Klaus Iohannis: (rade) Daca asta este opinia cuiva, nu ma deranjeaza. Dar nu cred ca in acest moment putem comenta zvonuri. Incepem o negociere, nu avem acum un progres semnificativ, deci haideti sa asteptam sa vedem cum merg discutiile azi, maine, saptamana viitoare. Suntem in faza negocierilor politice. Sa speram ca toti vor accepta sa avem cat mai repede nume pentru aceste pozitii.

Reporter: Deci va pregatiti pijamaua si periuta de dinti pentru o noapte lunga de negocieri?

Klaus Iohannis: Nu e 100% sigur ca vom avea nevoie de pijamale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT