Klaus Iohannis: E nevoie de un audit foarte aplicat al fiecărei instituţii. Structurile învechite nu mai au de ce să fie menţinute

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că reconstrucţia statului este o urgenţă, arătând că este nevoie de un audit foarte aplicat al fiecărei instituţii şi că structurile învechite "care nu-şi mai au rostul" nu mai trebuie menţinute.
Filip Stan
08 aug. 2019, 16:14
Klaus Iohannis: E nevoie de un audit foarte aplicat al fiecărei instituţii. Structurile învechite nu mai au de ce să fie menţinute

„Reconstrucţia statului român este o urgenţă! Sistemul bugetar nu mai poate fi tratat prioritar ca un refugiu pentru incompetenţi şi clienţi politici. Avem foarte mulţi profesionişti în sistemul de stat şi ei sunt cei care trebuie promovaţi, astfel încât să avem un corp public de elită, care să asigure marile servicii publice – educaţia, sănătatea, protecţia şi securitatea cetăţenilor. Funcţia publică trebuie să-şi recapete demnitatea. Corectitudinea este principiul fundamental al României funcţionale. Înseamnă, în sens larg, îndeplinirea cu responsabilitate a atribuţiilor, înseamnă ca şefi în instituţiile publice ajung cei care chiar merită, nu cei care sunt obedienţi politic, înseamnă punerea interesului general mai presus de orice alt interes. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: dincolo de valori şi principii, este nevoie de un audit foarte aplicat al fiecărei instituţii a statului român. Structurile învechite, care nu-şi mai au rostul, nu mai au de ce să fie menţinute. Cei care se dovedesc că nu îşi fac treaba nu mai au de ce să rămână în sistemul de stat. Este atât de simplu!”, a spus şeful statului la Consiliul Naţional al PNL.

Citeşte şI: Klaus Iohannis la Consiliul Naţional PNL: Cazul Caracal ne dezvăluie cât de grav e dezastrul cauzat de partidul aflat la guvernare

El a subliniat că România poate deveni puternica şi funcţională cu două condiţii majore: reconstrucţia statului român pe fundamente corecte şi o economie sănătoasă, cu creştere durabilă, sustenabilă.

„Pentru succesul dezvoltării României este obligatoriu să asiguram un mediu public funcţional, orientat către cetăţean şi un mediu privat competitiv”, a mai spus Iohannis.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România a jucat cu Brazilia lui Ronaldo și Ronaldinho, nu cu Bosnia lui Barbarez! Cifrele Wyscout sunt șocante
Capital.ro
Traian Băsescu cere alegeri anticipate după respingerea Guvernului Mureșan: Este evident că nu avem altă soluție
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte