Klaus Iohannis, înainte de Euro Summit: Nu vom avea o poziţie foarte pregnantă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Bruxelles, că în ceea ce priveşte alinierea României la realităţile europene, ţara noastră nu va avea o poziţie „foarte pregnantă” în zonele în care, în prezent, nu e membră, dând exemplu Zona Euro.    
Alina Costache
14 dec. 2017, 17:00
Klaus Iohannis, înainte de Euro Summit: Nu vom avea o poziţie foarte pregnantă

Întrebat ce perspectivă va avea România de a se ralia la noile actualităţi europene, având în vedere că vineri va participa la Euro Summitul extins, unde vor fi discutate propuneri precum cea a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, de înfiinţare a unui Minister de Finanţe, sau precum cea a Comisiei Europene, de organizare a unui Fond Monetar European, Klaus Iohannis a răspuns că va fi o primă discuţie exploratorie la nivelul liderilor.

În ce priveşte aceste chestiuni, bunăoară, crearea unui Fond European, probabil va aduce, dacă se agreează o întărire a disciplinei în materie, ceea ce nu este rău deloc. Dar, cum am spus, aceasta este o decizie care în primul rând trebuie să o ia cei din Zona Euro. Discuţiile în jurul unui Ministru care este şi de Finanţe şi pentru Zona Euro sunt încă foarte aprinse între membrii Zonei Euro. România nu are de gând acum să aibă o poziţie foarte pregnantă în zone unde deocamdată nu suntem membri. Noi ne concentrăm pe chestiuni, cum ar fi, de exemplu, un proiect foarte bun de sprijinire a statelor care doresc să devină membre în Zona Euro”, a susţinut şeful statului.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Atac armat într-un fan zone de la CM 2026. O persoană a fost ucisă
Capital.ro
Nicuşor Dan l-a primit la Palatul Cotroceni pe preşedintele Israelului, Isaac Herzog. Discuțiile includ securitatea, economia și cooperarea bilaterală
Playtech.ro
Canicula lovește și facturile. De ce plătește România cea mai scumpă energie din Europa, explicația simplă
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Horoscop 29 iunie 2026. O zi a schimbărilor și a deciziilor definitive pentru toate zodiile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?