Klaus Iohannis, mesaj de condoleanțe după moartea lui David Sassoli: „Sunt profund întristat. A fost prietenul României”

Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, un mesaj de condoleanțe după decesul preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli.
Filip Stan
11 ian. 2022, 08:52
Klaus Iohannis, mesaj de condoleanțe după moartea lui David Sassoli:
Klaus Iohannis, mesaj de condoleanțe după moartea lui David Sassoli: Sunt profund întristat. A fost prietenul României”

„Sunt profund întristat de moartea lui David Sassoli. A fost prietenul României și un lider care a luptat pentru valorile și principiile europene. Moștenirea sa europeană va dăinui. Gândurile mele sunt îndreptate către familia lui”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

David Sassoli a murit la 65 de ani

Preşedintele Parlamentul European David Sassoli a încetat din viaţă marţi, la ora 01:15, la vârsta de 65 de ani.

David Sassoli a murit la spitalul din oraşul italian Aviano, conform informaţiilor comunicate dpa de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo.

Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli a fost internat pe 26 decembrie „din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar”.

Pe Twitter, Cuillo a precizat că locul şi data la care vor avea loc funeraliile vor fi comunicate în următoarele ore.

După ce a contractat o pneumonie în septembrie anul trecut, Sassoli a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală şi revenise recent la activitatea politică, când, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian pentru „complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar”, aminteşte EFE.

Social-democratul italian, care înainte de a intra în politică a avut o lungă carieră în jurnalism, a fost numit preşedinte al Parlamentului European în iulie 2019 şi se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul va alege un nou preşedinte, întrucât a ajuns la jumătatea acestei legislaturi (2019-2024).

În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor.

În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii de săptămâna viitoare de la Strasbourg (Franţa).

 

 

 

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Gigi Becali a cerut părerea inteligenței artificiale: Mirel Rădoi, antrenorul ideal pentru FCSB în criză
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei pentru localnici
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte