Klaus Iohannis: „Nu înclin acum foarte mult spre alegeri anticipate. Nu rezolvă problema”

Preşedintele Klaus Iohannis a spus duminică seara, în dialogul pe care l-a avut cu manifestanţi din Piaţa Universităţii, că în acest moment nu înclină foarte mult spre soluţia alegerilor anticipate, întrucât nu ar rezolva problema, informează România TV.
Iulian Tudor
09 nov. 2015, 06:54
Klaus Iohannis:

Preşedintele Klaus Iohannis a venit duminică în Piaţa Universităţii în jurul orei 20.00, când erau peste o mie de manifestanţi. „M-aţi chemat, am venit”, le-a spus Iohannis protestatarilor, care l-au asaltat şi s-au împins, la un moment dat creându-se busculadă în jurul său.   

„Domnule preşedinte, vreţi anticipate? Noi nu vrem anticipate, pentru că în Parlament vor ajunge aceleaşi partide”, i s-a adresat un manifestant lui Iohannis, în Piaţa Universităţii. 

Klaus Iohannis, mesaj pe Facebook după ce s-a dus în Piaţa Universităţii    

Preşedintele a replicat că nici el nu ar opta în acest moment pentru alegeri legislative înainte de termen. „Eu nu înclin acum foate mult spre anticipate, nu rezolvă problema”, a spus Iohannis, răspunsul său fiind urmat de scandări ale manifestanţilor. „Vrem dreptate, nu anticipate!”, au strigat oamenii. 
    
Soluţia anticipatelor a fost susţinută de PNL şi a fost discutată inclusiv la consultările cu partidele parlamentare, care au avut loc joi şi vineri. 
   
„Concluzia mea este că majoritatea liderilor politici sunt dispuşi să discute despre alegeri anticipate, sunt dispuşi să discute despre un guvern tehnocrat.Aproape nimeni nu este dispus să discute despre un guvern politic. Este o noutate. De aceea niciun partid nu a venit cu un nume de prim-ministru”, declara vineri Iohannis, la finalul celor două zile de consultări. Iohannis urmează să anunţe noi consultări cu partidele, pentru a putea prezenta soluţia la care s-a ajuns la sfârşitul acestei săptămânii.

În urma consultărilor de vineri cu societatea civilă, preşedintele Klaus Iohannis a spus că va merge şi el printre manifestanţii din Piaţa Universităţii, dar nu va anunţa nici ora, nici ziua, pentru că nu vrea să facă din discuţiile cu oamenii din stradă un eveniment media. El a mai afirmat că vrea să vadă ce spun oamenii simpli şi ce aşteptări au de la preşedinte.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Câți bani a ajuns să câștige Cristian Chivu la Inter și cum i-a adus Parmei peste 91 de milioane de euro
Capital.ro
Amenzi de până la 6% din cifra de afaceri pentru companiile care încalcă regulile UE. Ce practici online sunt vizate
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România