Klaus Iohannis: SRI a răspuns că nu există nicio dovadă pentru trafic de influenţă pe tema Codului Silvic

Klaus Iohannis a declarat joi că a primit un răspuns de la SRI, arătând că nu există niciun indiciu că în cazul Codului Silvic s-ar fi făcut trafic de influență
Iulian Tudor
21 mai 2015, 13:32
Klaus Iohannis: SRI a răspuns că nu există nicio dovadă pentru trafic de influenţă pe tema Codului Silvic

Întrebat dacă a primit vreun răspuns de la SRI în legătură cu afirmaţiile lui Victor Ponta, preşedintele Klaus Iohannis a confirmat: „Da. Răspunsul este foarte simplu: nu există nicio dovadă, nici măcar un indiciu că s-ar fi făcut trafic de influenţă în chestiunea Codului Silvic. Cred că cei care au trebuit să tragă învăţăminte le-au tras, asta e speranţa mea”.

Şeful statului a precizat că nu îl va da în judecată pe Victor Ponta.

„Nu voi acţiona în instanţă pe cel care a făcut afirmaţii false pentru că între timp, într-un fel, şi-a cerut scuze”, a explicat Klaus Iohannis.

Primul ministru al României, Victor Ponta, i-a acuzat pe liberali că l-au influențat pe președintele Klaus Johannis atunci când acesta a trimis legea Codului Silvic înapoi în Parlament. Premierul Victor Ponta a susținut că cei din PNL au avut întâlniri private cu reprezentanți ai unei firme.

„Impresia mea e că președintele a trimis legea către Parlament din partea unor binevoitori, în ghilimele, în special niște liberali cu anumite interese strict private. Din PNL îi vedeți zilele astea pe cei care se luptă cu toate puterile pe care le au în parlament pentru Holzindustrie. Evident că au niște interese care sunt strict private”, a declarat Victor Ponta.

„Sunt convins că instituțiile statului monitorizează aceste lucruri”, a mai spus Ponta.

Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare a Codului Silvic şi a adoptat legea în forma iniţială

În replică, şeful statului Klaus Iohannis a anunțat că a cerut directorului SRI, Eduard Hellvig, să cerceteze cu maximă seriozitate afirmațiile prim-ministrului și a precizat că, dacă acestea nu se confirmă, premierul va răspunde pentru acuzațiile aduse.

„Nu a existat niciun indiciu că cineva ar fi intervenit pentru această chestiune, la mine oricum nu și nici la nivelul Administrației Prezidențiale. În consecință, luând act de declarațiile prim-ministrului, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informații dispunea prim-ministrul, dacă ele se confirmă sau nu. Dacă se confirmă, să se ia evident de urgență măsurile care se impun, dar dacă nu se confirmă, atunci prim-ministru va răspunde pentru aceste afirmații. Astfel de afirmații de insinuare a unui trafic de influență la nivelul președintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmații prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave și vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu indice o revenire la logica din campania electorală promovată atunci de candidatul Ponta și care a fost la un nivel inacceptabil de jos. (…) În această dimineață am avut o discuție deocamdată telefonică cu directorul SRI și l-am rugat foarte oficial să analizeze și să cerceteze cu maximă exigență și seriozitate aceste afirmații”, a adăugat președintele, precizând că nu a vorbit până acum cu premierul.

Război între Palate pe Codul Silvic. Iohannis: Dacă declaraţiile lui Ponta nu sunt adevărate, să răspundă

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Vești proaste pentru Costel Gâlcă și rapidiști. A venit anunțul după victoria de la Sibiu – joacă abia în martie. Exclusiv
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Pensia pentru limită de vârstă 2026. Cine poate ieși la pensie anul acesta
Adevarul
Nou val de concedieri voluntare la Dacia. Câți bani primesc angajații care aleg să plece
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă sanitară! Un nou virus mortal face ravagii în mai multe țări. Ce este Nipah și cum se transmite
iamsport.ro
Radu Naum, ȘOCAT de ”șpaga” găsită în ghiozdan după un meci internațional: ”Îl lăsasem într-o cameră de unde să nu îl ia nimeni”
MediaFlux
România, vizată de un război al Rușilor? Țara noastră apare în Operațiunea „Faza zero”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil