Klaus Iohannis, anunţ de ultimă oră despre Codul Penal. Avertisment pentru Parlament VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, într-un interviu acordat televiziunii publice germane ARD, că se gândeşte foarte serios să atace la Curtea Constituţională modificările făcute de Parlament, în ultima perioadă, la Codul Penal şi cel de procedură penală.
Iulian Tudor
17 mai 2015, 11:30
Klaus Iohannis, anunţ de ultimă oră despre Codul Penal. Avertisment pentru Parlament VIDEO

Klaus Iohannis s-a referit şi la criticile politicienilor la adresa DNA şi tentativa de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Preşedintele a anunţat în premieră că, dacă va fi nevoie, va ataca la Curtea Constituţională modificările.

Citeşte şi: Klaus Iohannis a promulgat noua lege de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale

Întrebat dacă va promulga proiectul de lege prin care ar urma să fie îngreunată lupta împotriva corupţiei,  Klaus Iohannis a declarat: „Consider că diferitele tentative de modificare a legilor nu sunt deloc bune. În această fază nu trebuie să fie modificate legile. Voi încerca să mă exprim şi public împotriva unor astfel de iniţiative, lucru pe care l-am şi făcut.

Există însă suficiente alte instrumente la îndemâna preşedintelui pentru a pune capăt unor astfel de acţiuni sau, în cel mai rău caz, de a le amâna până când pagubele sunt reduse. Orice lege poate fi retrimisă de preşedinte în Parlament pentru rediscutare, iar Parlamentul o poate discuta din nou, iar, dacă acest pas nu funcţionează, am şi posibilitatea de a ataca la Curtea Constituţională”.

Despre posibilitatea de a ataca acest proiect de lege la Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis a spus că ia în considerare acest lucru.

„Mă gândesc foarte serios la această posibilitate deoarece nu doresc ca astfel de legi să fie modificate în această fază intensivă a luptei împotriva corupţiei. Mai târziu, peste câţiva ani, când sper eu că numărul cazurilor de corupţie se va reduce foarte mult, atunci se va putea discuta despre modificarea legilor, doar dacă practiva va demonstra că este necesară modificarea. Dacă nu, nu”, a afirmat Iohannis.

Plenul Senatului a adoptat, în 11 mai, amendamentul la Codul Penal şi cel de Procedură penală iniţiat de Ioan Chelaru, Cristiana Anghel şi Ovidiu Donţu, prin care „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice”, înlocuind sintagma de „suspiciuni rezonabile” din actuala lege.

Amendamentul, semnat de senatorii Cristiana Anghel (PC), Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD) la proiectul pentru modificarea şi competarea legii nr. 286/2009, privind Codul Penal şi a legii nr. 135/2010, privind Codul de Procedură penală- L95/2015 a fost adoptat cu 91 de voturi „pentru” de plenul Senatului, după ce săptămâna trecută legea a primit raport de admitere în comisia juridică.

Citeşte şi: Kovesi: DNA a produs panică în rândul politicienilor. Se încearcă limitarea atribuţiilor procurorilor

Potrivit amendamentului, alineatul 1 al Articolului 202 din actuala lege, care prevede că „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă „suspiciunea rezonabilă” că o persoană a săvârşit o infracţiune”, s-a modificat, prin amendament, cu următoarea formulare: „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Sabin Ilie a „explodat” în direct: „Sunt jucători care nu știu să stea în teren. Doamne, iartă-mă!”
Capital.ro
PNL Iaşi rupe definitiv alianța cu PSD. Liberalii cer schimbarea viceprimarului și anunță o nouă direcție politică
Playtech.ro
Te pensionezi, dar continui să lucrezi. Când poate fi recalculată pensia pentru anii munciți după pensionare
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România