Klaus şi Carmen Iohannis, la întâlnirea cu românii din Spania FOTO VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis, însoţit de soţia sa, Carmen, s-a întâlnit, luni seara, la Madrid, cu românii din Spania, cărora le-a spus că promisiunile pe care le-a făcut pe 16 noiembrie 2014 continuă să fie reperul său permanent.
Ionela Marcu
14 iul. 2015, 07:48
Klaus şi Carmen Iohannis, la întâlnirea cu românii din Spania FOTO VIDEO

Aproape 400 de reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Spania au venit să se întâlnească cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu soţia acestuia, Carmen. 

M-am întâlnit aseară, la Madrid, cu reprezentanți ai comunității de români din Spania. Le-am transmis aprecierea și respectul meu pentru că investesc în România, pentru că îi inspiră pe cei din țară să își dorească mai mult și să aibă încredere, dar și pentru contribuția pe care o au la dezvoltarea comunităților în care trăiesc. O Românie puternică își promovează identitatea, știe să apere și să valorifice acele simboluri care ne definesc în lume ca națiune, oriunde ne-am afla.

Românii fac acest lucru în Spania, prin promovarea limbii și culturii române, prin rolul pe care îl au în societate și, astfel, ei fac România puternică. În toate discuțiile pe care le am cu omologii mei, respectarea și garantarea drepturilor românilor în țările în care trăiesc și muncesc se află printre subiectele cele mai importante. Totodată, consider că autoritățile române trebuie să aibă mereu în vedere o relație mai bună și mai strânsă cu cetățenii, servicii consulare mai eficiente și adaptate realităților, o organizare care să răspundă cerințelor românilor din afara granițelor și o comunicare pe măsură”, a scris Iohannis, marţi, pe Facebook, despre întâlnirea cu românii. 

Klaus Iohannis a fost întâmpinat cu aplauze puternice la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Spania.

Vă mulţumesc pentru primire şi sunt onorat să mă aflu aici. În aceste prime luni de mandat am ţinut să mă întâlnesc cu reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Europa. Şi de fiecare dată încerc aceeaşi emoţie şi bucurie. Am dorit să fiu alături de voi, ca şi de ceilalţi concetăţeni ai noştri din diferite părţi ale continentului, pentru a vă cunoaşte şi a vă adresa câteva gânduri. Vă mulţumesc pentru cine sunteţi, ambasadorii ai noştri în Spania, vă mulţumesc că ne reprezentaţi cu onoare şi sunteţi un exemplu de patriotism. Printre voi mă simt acasă. Vă rog să primiţi aprecierea şi respectul meu pentru ceea ce faceţi: investiţi în România prin banii trimişi, îi inspiraţi pe cei din ţară să îşi dorească mai mult şi să aibă încredere. Şi, în acelaşi timp, contribuiţi la dezvoltarea comunităţilor în care trăiţi aici, în Spania”, le-a spus şeful statului.

Iohannis a mai spus că, deşi „momentul 16 noiembrie este acum un pic mai îndepărtat în timp”, pentru el, „ca angajament şi determinare, nu s-a schimbat nimic”.

„Urmăresc aceleaşi principii, iar promisiunile pe care le-am făcut atunci continuă să fie reperul meu permanent. Au trecut, iată, mai bine de şase luni şi vreau să fiu foarte onest despre acest început de mandat. Sunt lucruri care s-au mişcat şi schimbat în politica românească. Sunt proiecte pe care le-am dus la bun sfârşit, cum este Strategia Naţională de Apărare, pentru că ne-am aşezat la masa dialogului, pentru că am pus obiectivele comune pentru România înaintea certurilor politice. Sunt alte proiecte care merg mai greu, pentru că rezistenţa la schimbare este încă foarte mare. Dar drumul pe care am pornit este cel promis: al unei politici făcute altfel, cu mai multă integritate şi decenţă, cu respect pentru lege şi pentru oameni, cu dialog, dar şi cu fermitate în apărarea unor principii„, a afirmat Iohannis.

Totodată, preşedintele le-a comunicat celor prezenţi că la nivelul Administraţiei Prezidenţiale s-a început gândirea „unei viziuni coerente” pentru diaspora. „Am pornit de la a înţelege starea de fapt, problemele şi preocupările românilor din străinătate. Am iniţiat un dialog cu toţi reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii, cu toţi cei care au şi trebuie să aibă un cuvânt de spus. Vă rog să priviţi prezenţa mea aici în acelaşi context”, a spus Klaus Iohannis.

După discurs Klaus şi Carmen Iohannis au discutat, timp de aproximativ o oră, cu românii prezenţi la întâlnire şi au făcut fotografii. Carmen Iohannis a primit cadou o brăţară tricoloră realizată de două românce din Bilbao.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cum își face, de fapt, cruce Gigi Becali. Detaliul pe care puțini români l-au observat la patronul FCSB
Capital.ro
A murit marea actriță! A jucat în Supernatural. Era cunoscută pentru rolurile din filmele horror
Playtech.ro
Cum poţi recupera banii împrumutaţi cunoştinţelor chiar dacă nu ai făcut contract. Sfatul avocaţilor: ai 3 ani la dispoziţie pentru demersurile legale
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
”Îl cunosc pe Mario Iorgulescu de când era puști, e un om bolnav care nu a fost ajutat! Consumatorul nu are nevoie să fie abuzat, ci să fie înțeles”
MediaFlux
PAPARAZZI Sorin Brotnei, distracție pe timp de zi la terasă! Akcentul, pus pe voie bună și alcool în sticle mici FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj