L-au ajuns blestemele: Un călău care a tăiat multe capete a fost DECAPITAT la rândul lui

Un lider important al așa-zisei poliții a Statului Islamic din Siria, care se ocupa cu decapitări, a fost el însuși decapitat, în provincia siriană Deir Al-Zor, informează Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). 
Alina Costache
06 ian. 2015, 14:41
L-au ajuns blestemele: Un călău care a tăiat multe capete a fost DECAPITAT la rândul lui

Trupul său neînsuflețit prezenta urme de tortură şi a fost descoperit în apropiere de o centrală electrică din orașul Al-Mayadeen.

Mesajul ”Asta e rău, șeicule !”, a fost găsit lângă cadavrul care avea o țigară în gură. Nu este clar cine a făcut decapitarea. Locuitori din zonele controlate de Statul Islamic au afirmat că jihadiștii au interzis fumatul în public.

Potrivit OSDO, atacatori necunoscuți au încercat, de asemenea, să ucidă doi militanți ai SI în oraș. În alte cazuri, militanți ai SI s-au luptat cu alți insurgenți și au împușcat civili locali. Ocazional, SI ucide membri ai săi pentru ceea ce sunt descrise drept încălcări, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Statul Islamic revendică DECAPITAREA în MASĂ a unor soldaţi

Rezidenți și activiști au afirmat că SI a decapitat și a omorât cu pietre multe persoane în zonele pe care le controlează suspectându-le c-ar fi combatanți inamici sau c-ar fi întreprins acțiuni pe care jihadiștii le consideră contrare legii islamice, precum adulterul și blasfemia.

În decembrie, o forță similară de poliție din vestul Siriei a decapitat patru bărbați acuzați de blasfemie, a afirmat OSDO. Un caz similar a fost raportat cu câteva zile mai înainte în nordul Siriei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT