Marius Lăcătuş defineşte şi se defineşte încă prin Steaua, deşi destinele lor s-au despărţit, faptic, de mai mulţi ani. Fostul număr 7 din Ghencea a împlinit sâmbătă 50 de ani, prilej cu care a primit şi un mesaj emoţionant din partea premierului Victor Ponta.

„La mulţi ani, Marius Lăcătuş! Pentru mine numele Lăcătuş înseamnă întotdeauna o definiţie a performanţei Stelei! Îţi mulţumim pentru istoria pe care ai scris-o în Ghencea şi pentru toate momentele frumoase pe care ni le-ai oferit!„, a postat Ponta pe pagina sa de Facebook.

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Gigi Becali, războinic după cucerirea titlului cu FCSB: „CSA ...

Ploaie de medalii pentru români la Europenele de canotaj

Marius Lăcătuş s-a născut la 5 aprilie 1964, la Braşov.

A început să joace fotbal în oraşul natal, la formaţia Steagul Roşu, unde a fost legitimat în 1977. În 1981 debutează pe prima scenă a fotbalului românesc, pentru ca în 1983 să se transfere la Steaua, echipă la care activează până în 2000, cu o întrerupere de trei ani (1990-1991 la Fiorentina în Italia şi 1991-1993 la Oviedo în Spania), şi la care realizează cele mai mari performanţe din carieră.

Jucător de viteză, una dintre cele mai faimoase extreme drepte din ţară, a câştigat zece titluri de campion al României, şase Cupe ale României, trei Supercupe ale României, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei, toate cu Steaua. A participat la trei turnee finale: CM Italia-90, CM Franţa-98 şi CE Franţa-96, jucând de 84 de ori în prima reprezentativă, pentru care a înscris 13 goluri. A evoluat de 414 ori în divizia A, marcând 103 goluri, iar în cupele europene de 73, marcând de 17 ori. A marcat peste 100 de goluri pentru formaţia FC Steaua Bucureşti.

Are la activ numeroase goluri şi partide memorabile. Golul din penalti de la Sevilla, cele două goluri înscrise lui Dasaev (URSS) la ‘Copa del Mondo’ Italia 1990, care au încheiat practic cariera celebrului portar rus, două goluri marcate Portugaliei la Lisabona, în meciul câştigat cu 3-2 de echipa României, dar şi meciurile de neuitat cu Steaua anilor 1985-1989 şi confruntările decisive cu Spania şi Danemarca de la Bucureşti. La 4 decembrie 1997, cu ocazia stabilirii grupelor turneului final al CM Franţa 1998, a făcut parte din echipa Europei, care a întâlnit într-un meci amical selecţionata lumii, în contul căreia a marcat un gol.

A plecat de la Steaua în ianuarie 2000, la FC Naţional, ca jucător şi antrenor secund, pentru ca în vara aceluiaşi an să fie numit antrenor principal la formaţia din Parcul cu platani. În anul 2001 l-a însoţit ca secund pe bunul său prieten Mihai Stoichiţă la conducerea reprezentativei statului Panama, iar în 2002 a fost numit principal la Oţelul.

În ediţia din campionatul 2002-2003, realizează cea mai bună performanţă ca antrenor, reuşind un merituos loc 4. În martie 2004 a fost numit antrenor principal la formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ. În anul 2005 a antrenat Intergaz Bucureşti, ca din 2006 să ajungă să preia conducerea tehnică a clubului UTA Arad, pe care a pregătit-o între iulie 2006 și octombrie 2007.

Din 28 octombrie 2007 până în iunie 2009 a pregătit în două rânduri pe Steaua București, cu o întrerupere de câteva luni în toamna anului 2008. După ratarea titlului de campion în 2009, a demisionat. A preluat pe FC Vaslui cu care a încheiat sezonul 2009-2010 al Ligii I pe poziția a treia. În vara anului 2010 a încetat colaborarea cu vasluienii cu dorința de a se muta definitiv în Spania.

După numai câteva luni, în septembrie 2010, a fost convins să se întoarcă în România pentru a reveni pe banca tehnică a Stelei, la conducerea căreia a început al treilea mandat în 27 septembrie, însă pe 7 martie a demisionat dupa o înfrângere cu 0-3 acasă, în fața echipei FC Brașov.