Lacrimi și durere la Câmpulung Muscel. Sicriul fetiței care a murit pe scaunul stomatologic a fost adus acasă. Decizie de ultimă oră a ministrului Sănătății!

Orașul Câmpulung Muscel este în doliu. Sicriul fetiței care a murit pe scaunul de stomatolog al unei clinici din București a fost adus acasă, iar întreaga comunitate este împietrită de durere, în așteptarea clipelor în care micuța va fi condusă pe ultimul drum.
Irina Dumitrescu
15 nov. 2025, 10:00
Lacrimi și durere la Câmpulung Muscel. Sicriul fetiței care a murit pe scaunul stomatologic a fost adus acasă. Decizie de ultimă oră a ministrului Sănătății!

Sara, în vârstă de doi ani, a murit după o intervenție stomatologică într-o clinică din Sectorul 3 al Capitalei. Micuța a intrat în stop cardiorespirator după administrarea anesteziei, iar eforturile medicilor de a o salva au fost în zadar. Sicriul fetiței a fost adus acasă, la Câmpulung Muscel, unde întreaga comunitate este în stare de șoc după această tragdie.

Sara a fost dusă de părinți la stomatolog pentru tratarea unor carii, însă a încetat din viață după ce cadrele medicale i-au făcut anestezie. Stomatologul și anestezistul ar fi încercat să o resuciteze timp de 30 de minute, ulterior cerând ajutor la 112. Totul a fost însă în zadar, pentru că inima fetiței nu a reînceput să bată.

Vineri, părinții Sarei au ridicat trupul fetei lor de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) din București, unde a fost transportat pentru efectuarea autopsiei.

Citește și EXCLUSIV Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, intervine în cazul fetiței de doi ani moarte în cabinetul stomatologic din București după anestezie: „Colegii de la Ambulanță au fost chemați târziu, când pacienta era deja în stop cardio-respirator”

Sicriul micuței Sara a fost dus acasă, la Câmpulung Muscel

Sicriul a fost dus în orașul natal al fetiției, Câmpulung Muscel, și depus la capela bisericii cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Parohia Vișoi, unde sunt așteptați toți care vor să-i aducă un ultim omagiu micuței, scrie presa locală, citată de cancan.

Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, într-un cadru intim și restrâns. Sara va fi condusă pe ultimul drum într-un coșciug alb.

Autopsia făcută de medicii legiști a scos la iveală că fetița ar fi avut afecțiuni grave care nu ar fi permis anestezia.

Clinica la care a murit fetița a transmis un comunicat de ”profunda compasiune față de familia îndoliată”, dar în același timp nu a ratat ocazie să le reamintească părinților importanța controalelor stomatologice la copii, lucru care nu-și avea locul în contextul dat.

Clinica stomatologică, vizată de anchete în lanț după tragedie, nu ar fi avut autorizație sanitară de funcționare și ar fi fost amendată anul acesta, potrivit digi24.

La 16 mai, a fost depus un dosar pentru a obține autorizația, la Direcția de Sănătate Publică (DSP), însă documentația ar fi fost incompletă. DSP a cerut mai multe documente, respectiv aviz de la Colegiul Medicilor Stomatologi București, aviz pentru specialitatea ATI de la Colegiul Medicilor București, procedurile oficiale pentru sedare, certificatul de înregistrare la CNCAN pentru activitatea de radiologie dentară.

Au lipsit exact documentele pentru procedura de sedare, pe care cei de la DSP nu le-au primit, astfel că autorizația nu a fost emisă.

Ministrul Sănătății, consultare publică privind anesteziile pentru intervențiile stomatologice

”Funcționați ilegal? Puneți cheia în ușă! Astăzi!
Este cel mai direct și cel mai responsabil apel pe care îl pot face după tragedia de aseară, de la o clinică de stomatologie. A murit un copil, într-un loc în care siguranța ar fi trebuit să fie garantată.
Transmit condoleanțe familiei. Nu există cuvinte care să aline o astfel de pierdere, dar există responsabilitate. Și vă promit că nu voi lăsa această tragedie fără consecințe”, a scris, pe Facebook, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Tot Rogobete lansează, pe rețelele de socializare, o consultare publică privind anestezia generală pentru intervenții stomatologice.

”Cum vi s-ar părea dacă am reglementa posibilitatea ca anumite intervenții stomatologice care necesită anestezie generală să se efectueze în spitalele publice de urgență – în ambulatoriul de specialitate mai exact?
Mă refer la intervenții stomatologice cu anestezie generala, realizate în condiții de siguranță, în cadrul unor cabinete de stomatologie înființate în ambulatoriile spitalelor publice.
Nu pretind că se poate peste noapte, dar cred că putem începe acest drum astfel încât, treptat, să oferim pacienților acces la proceduri sigure, moderne, în spitale pregătite pentru astfel de intervenții și mai ales pregǎtite daca apare o complicație de urgențǎ.
Și vorbesc despre un model care să fie decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în regim de ambulatoriu sau spitalizare de zi – exact cum se întâmplă deja cu multe alte servicii medicale din spitalele publice”, a scris ministrul Sănătății.

Citește și Câți bani ar fi trebuit să plătească familia fetiței de doi ani pentru intervenția stomatologică. Avocatul familie face noi declarații: ”Este strigător la cer”

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Care sunt, de fapt, criteriile de departajere la CM 2026. Ce se întâmplă dacă două echipe termină la egalitate
Capital.ro
Regulă pentru românii cu aer condiționat. Greșeala care îți poate crește factura la energie
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?