Lance Armstrong: „Fără dopaj este imposibil să câştigi Turul Franţei”

Fostul ciclist american Lance Armstrong este convins că "fără dopaj este imposibil să câştigi Turul Franţei" şi asigură că nu se consideră "inventatorul" acestei practici, pentru care a fost deposedat de cele şapte victorii consecutive înregistrate în cursa din Hexagon.
Iulian Tudor
28 iun. 2013, 07:58
Lance Armstrong:

Este imposibil să câştigi Turul Franţei fără să te dopezi, pentru că Turul este o probă de rezistenţă în care oxigenul este determinant„, a declarat Armstrong într-un interviu acordat ziarului francez Le Monde, citat de Agerpres.

„Sunt de acord cu ştergerea numelui meu din palmares, însă Turul a avut loc între 1999 şi 2005, nu aşa? Atunci trebuie să aibă un câştigător. Dar cine? Nimeni nu s-a prezentat pentru a revendica tricourile mele”, a adăugat fostul campion.

Referindu-se la acuzaţiile care i-au fost aduse de Agenţia americană antidoping (USADA), în urma cărora i-au fost retrase cele 7 victorii în Turul Franţei Armstrong a precizat: „Toate acestea sunt doar prostii. Am văzut că afacerea Puerto a fost de 100 de ori mai sofisticată. Sistemul nostru era foarte simplu, foarte conservator şi deloc malefic. Istoria va demonstra că totul a fost doar o simplă postură a USADA pentru a face vâlvă”.

Decizia motivată a USADA a reuşit perfect să distrugă viaţa unui om, însă nu a adus niciun beneficiu ciclismului. Nu eu am inventat dopajul, regret că te dezamăgesc Travis (Tygart, directorul USADA). Şi nici nu se va opri odată cu mine. Eu doar am participat la acest sistem. Nu mi-a fost niciodată teamă de controalele antidoping. Sistemul nostru era suficient de simplu şi fără riscuri. Aveam mai multă teamă de vamă şi de poliţie”, a mai spus americanul.

„Nu voi reuşi niciodată să repar totul, însă voi petrece întreaga viaţă încercând să fac asta. Am fost prea dur cu oamenii. Să te lupţi pe bicicletă, este perfect, însă în afara curselor nu este deloc bine. Eu însă nu am putut să separ cele două lucruri”, a conchis Lance Armstrong.

Sâmbătă se va da startul celei a 100-a ediţie a Turului Franţei, în Corsica, la Porto-Vecchio.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
Mario Marinică, selecționerul Zimbabwe, povești de film din Africa. Cum a fost răpit de teroriștii Boko Haram și ce spune de revenirea în România: „Am învățat multe de la Roy Hodgson și Arsene Wenger”
Capital.ro
Decizie de la Guvern pentru carburanți. Ce s-ar putea întâmpla cu prețurile la pompă
Playtech.ro
Ce salariu are un dascăl în 2026. Suma pe care o încasează ajutorul preotului
Adevarul
Ieftinirile de la pompă, doar o „iluzie” - Motorina de 11 lei devine inevitabilă în aprilie. De ce eșuează măsurile Guvernului
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Când au divorțat, de fapt, Valentin Sanfira și Codruța Filip. Detaliul care schimbă tot: „Pe 14 februarie erau încă împreună”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, furate din Muzeul Drents din Olanda, au fost recuperate
iamsport.ro
Două echipe din SuperLiga, distruse de fostul finanțator din fotbalul românesc: ”Fasolari fără șuncă în ciorbă, se vedeau campioane până mai ieri! Vai de voi, mămăligilor”
MediaFlux
Banii înapoi pentru profesori. Ministerul Educației începe plata diferențelor salariale restante
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj