Lasconi: România nu poate să valseze după cum cântă Rusia. Să rămânem calmi şi să cerem răspunsuri de la cei care au obligaţia să le prezinte public

Liderul USR a punctat că toate demersurile sale sunt pentru a-i asigura pe români, dar şi ţările occidentale, că drumul României este proeuropean şi pro-NATO.
Filip Stan
08 dec. 2024, 15:42
Lasconi: România nu poate să valseze după cum cântă Rusia. Să rămânem calmi şi să cerem răspunsuri de la cei care au obligaţia să le prezinte public

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a îndemnat, duminică, la „calm şi gândire limpede” în contextul vremurilor „tulburi” pe care le traversează ţara subliniind că „România nu poate să valseze după cum cântă Rusia lui Putin”.

„Astăzi, dacă democraţia noastră nu s-ar fi dovedit atât de fragilă, am fi mers la vot. Şi le mulţumesc, încă o dată, celor care m-au sprijinit în această perioadă şi m-ar fi votat şi astăzi. Le mulţumesc şi îi mai asigur o dată că am înţeles foarte clar că nu este vorba despre mine, ci despre lupta extrem de importantă pe care trebuie să o dăm ca să nu reintrăm în sfera de influenţă a ruşilor. Astăzi este o zi importantă, la fel ca mâine, să cerem răspunsuri. Ce au făcut instituţiile statului de am ajuns aici? Cine răspunde, într-un final, pentru că propaganda rusă şi-a făcut de cap la noi?
Indiferent ce ne vor aduce următoarele zile, eu cred că este extrem de important să rămânem calmi într-un moment tensionat. Să rămânem calmi şi să cerem răspunsuri de la cei care au obligaţia să le prezinte public. Să nu uităm că am ajuns aici şi pentru că organismele statului responsabile cu menţinerea ordinii şi cu respectarea legii in România nu şi-au făcut datoria la timp”, a scris Lasconi pe Facebook.

Elena Lasconi i-a scris lui Donald Trump: Sunteţi un adevărat lider al poporului, exact ca şi mine. Nu sunt ”candidatul lui Soros”

Liderul USR a punctat că toate demersurile sale sunt pentru a-i asigura pe români, dar şi ţările occidentale, că drumul României este proeuropean şi pro-NATO.

„România nu poate să valseze după cum cântă Rusia lui Putin! De noi ţine să ieşim din nebunia ultimelor săptămâni mai uniţi, mai bine informaţi şi mai puternici în faţa atacurilor care capătă diverse forme. (…) Din postura de candidat la Preşedinţie am încercat să fac o serie de demersuri prin care să asigur aliaţii noştri că, prin mine, România va avea în continuare siguranţa drumului european şi consolidarea valorilor occidentale şi nord-atlantice. Nu a fost şi nu este vorba despre mine, ci despre viitorul nostru, al tuturor. Chiar nu sunt cuvinte mari, ci realitatea pe care o trăim”, a adăugat Elena Lasconi.

Cerşetorie de donații pe Telegram pentru susținerea lui Călin Georgescu: „Ne-ar ajuta enorm 500 de lei ca să hrănim votanții, plus să-i transportăm și materiale, pancarte!“

Potrivit acesteia, „calmul, discuţiile coerente şi o bună strategie puternică pentru viitor” vor plasa România într-o poziţie mai bună.

„Vă asigur că vocea voastră a fost auzită şi că neliniştea voastră o percep la întreaga ei intensitate. Îndemnul meu în aceste zile tulburi este la calm şi gândire limpede. Vom trece împreună prin toate, învăţând din aceste lecţii. Nu ura, nu nervii, nu strigătul ne vor duce într-o poziţie mai bună, ci calmul, discuţiile coerente şi o bună strategie puternică pentru viitor. Îmi doresc o Românie puternică în Europa şi ştiu că aşa va fi dacă suntem uniţi!”, a mai spus preşedintele USR.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
S-a întors norocul Craiovei! Avantaj uriaș pentru olteni la startul sezonului
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Compania explică de ce elimină rutele
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Se află în vacanță în Grecia și susține că știrile despre peștele-iepure ar fi ”o mare vrăjeală”: ”Sunt goale plajele în România, de asta! Lumea poate să vină liniștită”
MediaFlux
Horoscop iulie. Patru zodii care dau lovitura în iubire. Venus intră în Leu și schimbă tot
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?