Laura Vicol, avocata Alinei Bica, achitată definitiv: Mă voi îndrepta împotriva statului român, DNA-ului şi Baroului

Magistraţii instanţei supreme au decis achitarea avocatei Laura Vicol în dosarul în care fusese acuzată de favorizarea făptuitorului, complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii şi fals în înscrisuri sub semnatură privată. În această cauză, acum 3 ani, a fost reţinută pentru 24 de ore.
Iulian Tudor
16 oct. 2018, 06:13
Laura Vicol, avocata Alinei Bica, achitată definitiv: Mă voi îndrepta împotriva statului român, DNA-ului şi Baroului

„Este bine că a apărut legea magistraţilor pe care trebuie s-o aprofundez, să văd în ce constă răspunderea magistratului care a comis un abuz, pentru că până la urmă ceea ce mi s-a întâmplat mie a fost un grav abuz. Procuroarea care m-a instrumentat, procuroarea Monica Constantinescu, care de altfel a şi ieşit la pensie la o lună de zile după ce a trimis rechizitoriul în instanţă (…) m-a şi anunţat că o să-mi facă un cadou foarte frumos de ziua mea şi în momentul în care mă duceam cu alţi clienţi la ea, mă întreba cum să-mi spună, avocată sau inculpată, deci bătaia de joc pe care eu am suferit-o timp de trei ani de zile nu trebuie să rămână aşa”, a declarat Laura Vicol, potrivit Mediafax.

Citeşte mai mult pe Mediafax

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România