Laurenţiu Reghecampf este noul antrenor al Universităţii Craiova

26 07. 2021, 17:09

Laurenţiu Reghecampf este noul antrenor al Universităţii Craiova, a anunţat, luni, clubul craiovean. Tehnicianul a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe o perioadă de 2 ani şi va conduce primul antrenament marţi.

„Laurențiu Reghecampf este noul antrenor al Științei! Tehnicianul a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe o perioadă de 2 ani și va conduce primul antrenament mâine după-amiază”, se arată în comunicatul celor de la CSU Craiova.

FCSB – UNIVERSITATEA CRAIOVA 4-1. Echipa lui Becali a defilat cu oltenii
Laurențiu Reghecampf era liber de contract de la finalul lunii iunie. Ultima dată a antrenat-o pe Al Ahli, în Arabia Saudită. În ultimele săptămâni, numele său a fost vehiculat la FCSB, echipa unde a reușit cele mai importante performanțe din carieră. Gigi Becali nu a fost însă convins și a mers în continuare pe mâna lui Dinu Todoran.

Laurenţiu Reghecampf, vacanţă în Grecia cu o domnişoară sexy. Cu cine s-a distrat antrenorul în timp ce Anamaria Prodan s-a mutat în Dubai FOTO
Reghecampf a mai fost în negocieri cu CS Universitatea Craiova și în finalul anului trecut. Discuțiile au stagnat atunci din cauza unor neînțelegeri în privinața contractului. Presat de fani, finanțatorul Mihai Rotaru a fost nevoit să facă acum compromisuri.

Clubul Universitatea Craiova a anunţat, vineri, că a reziliat contractul cu antrenorul Marinos Ouzounidis.

„Îi mulţumim pentru tot ceea ce a realizat la echipa noastră, reuşind să aducă în vitrina clubului Cupa şi Supercupa României şi îi dorim mult succes în continuare!”, a anunţat clubul craiovean.

Dragoş Bon va asigura interimatul pe banca Ştiinţei, alături de Octavian Benga şi Ian Coll.

CS Universitatea Craiova a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa albaneză FK Laci, în prima manşă a turului doi preliminar al Conference League.