Laurențiu Reghecampf va încasa o sumă uriașă după procesul cu fosta echipă. Niciun antrenor din Superligă nu ia banii ăștia!

Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul intentat fostei sale echipe din Tunisia și va încasa o groază de bani datorită acestei victorii. Niciun antrenor din Superliga României nu încasează atât de mulți bani!
Irina Dumitrescu
15 iun. 2026, 13:14
Laurențiu Reghecampf va încasa o sumă uriașă după procesul cu fosta echipă. Niciun antrenor din Superligă nu ia banii ăștia!

Demis de pe banca tehnică a echipei Esperance Tunis, în ciuda rezultatelor bune obținute, Laurențiu Reghecampf (50 de ani) a contestat decizia de concediere, reclamând că aceasta a fost abuzivă.

Antrenorul român semnase cu Esperance Tunis, la 5 noiembrie 2024, un contract valabil până în 30 iunie 2026.

La 17 martie 2025, tunisienii l-au dat afară, obligându-l astfel pe Reghecampf să-și caute dreptatea la forurile competente.

Contractul dintre tehnicianul român și Esperance Tunis conținea o clauză prin care despăgubirea pentru încetarea unilaterală era limitată la două salarii lunare, mai exact la 70.000 de euro. Tunisienii au invocat asta atât la FIFA, cât și în apelul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

În final, TAS a respins argumentul clubului și a stabilit că respectiva clauză este nulă. Verdictul? Tunisienii trebuie să-i plătească lui Laurențiu Reghecampf despăgubiri de aproape 500.000 de euro!

Citește și Americanii, devastați în plin Mondial de moartea unui star al fotbalului. ”Va fi ținut minte pentru zâmbetul său contagios ce lumina fiecare încăpere”

Suma pe care o va încasa antrenorul este alcătuită, potrivit golazo, din

  • 423.806,45 euro despăgubiri pentru rezilierea unilaterală și fără motiv concret a contractului
  • 35.000 de euro bonus pentru câștigarea campionatului Tunisiei
  • 35.000 de euro bonus pentru câștigarea Cupei Tunisiei
  • 2.290 de euro, care reprezintă cheltuilei de transport și dobânzi de 5 la sută pe an

La data încetării colaborării, contractul lui Reghecampf mai era valabil încă 15 luni, iar remunerația antrenorului român însuma 540.806,45 de euro. TAS a stabilit că limitarea despăgubirii la suma de 70.000 de euro ar fi avut ca efect pierderea lui Reghecampf a aproape 87 la sută din drepturile contractuale rămase.

TAS a stabilit că Esperance Tunis nu poate concedia fără un motiv justificat antrenorul, iar apoi să invoce faptul că acesta nu mai era în funcție pentru a evita plata bonusurilor contractuale.

Alături de Reghecampf, au câștigat la TAS secondul acestuia, Viorel Dinu, și antrenorul de portari, Dan Zdrîncă. Aceștia urmează să încaseze câte 99.661,29 de euro net, la care se adaugă o dobândă de 5 la sută pe an.

Hotărârile luate de TAS sunt definitive.

Laurențiu Reghecampf și-a început cariera de antrenor la Voința Snagov, după care le-a pregătit pe FCU Craiova, Gloria Bistrița, Concordia Chiajna, FCSB, Al-Hilal, Litex Loveci, Al Wahda, Al Wash, Al-Ahli, Neftci Baku, Universitatea Craiova, Al-Tai, Esperance Tunis și Al-Hilal Omdurman.

Citește și Cupa mondială 2026. VIDEO senzațional cu suporterii japonezi care fac curățenie pe stadion după meciul contra Olandei. ”Cu zâmbetul pe buze și saci în mâini”