Lăzăroiu: „E puţin probabil să avem un VERDICT până la alegeri în cazul IOHANNIS”. Scenariile post-electorale

Fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, spune că este puţin probabil ca verdictul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis să fie dat până la alegerile prezidenţiale.
Ionela Marcu
25 sept. 2014, 07:58
Lăzăroiu:

Din câte înţeleg, e puţin probabil să se întâmple aşa ceva, pentru că sunt nişte paşi procedurali care exclud o asemenea decizie înainte de alegeri„, a spus Sebastian Lăzăroiu, la RFI.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit primul termen în 25 septembrie în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, în care Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, instanţa supremă urmând să dea o decizie definitivă.

Lăzăroiu crede însă că ziua de joi nu este decisivă: „Nu cred că e decisivă ziua de azi. Din câte înţeleg de la jurişti, oameni care se pricep, astăzi se va fixa un termen propriu-zis, va fi acceptată cererea de recurs a ANI sau nu şi se va fixa un termen. Deci lucrurile astea vor fi de durată”.

KLAUS IOHANNIS, judecat azi de Înalta Curte de Justiţie

Fostul consilier prezidenţial spune că „e posibil ca la un moment dat, poate la anul, să avem un verdict definitiv”

„Şi ce ne facem dacă verdictul va fi de incompatibilitate şi domnul Iohannis câştigă alegerile prezidenţiale? E o întrebare la care eu încă n-am aflat un răspuns nici măcar de la cei care se pricep, părerile sunt foarte împărţite aici, unii spun că în mod normal îşi pierde mandatul, alţii spun că beneficiază de imunitatea prezidenţială, chiar dacă va primi acest verdict. Nu se ştie nici măcar dacă-şi pierde mandatul. Am înţeles că există şi această variantă în care nu-şi pierde propriu-zis mandatul, ci timp de trei ani rămâne interimar un preşedinte, după care domnul Iohannis îşi reia mandatul. Imaginaţi-vă ceva de genul câştigă domnul Iohannis, stă un an preşedinte, vine domnul Tăriceanu, şeful Senatului, interimar şi stă cât stă şi după trei ani revine domnul Iohannis şi îşi face restul de mandat. Deci e o situaţie cu totul şi cu totul neobişnuită, dar sigur, asta depinde doar de verdictul pe care l-ar putea da Curtea de Apel în cazul de incompatibilitate”.

KLAUS IOHANNIS, prima reacţie după decizia ICCJ privind judecarea dosarului de incompatibilitate

 

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Gabriela Cristea a slăbit enorm! Cum arată acum! Are picioare de model
Fanatik.ro
Tatuajul incredibil pe care și-l face Carlos Alcaraz, dacă se impune la Australian Open: „E cea mai mare țintă”
Capital.ro
Doliu în lumea filmului. Un mare actor s-a stins din viață. Starul din Rambo a murit la 67 de ani
Playtech.ro
Obligațiile asociației de proprietari când ninge afară. Cine este responsabil de trotuarul din fața blocului
Adevarul
Măsura care îi poate ține pe elevi la școală. „În prima zi n-a venit și au început copiii: păi, nu ne dați azi?”
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Familia Regală a României este îndoliată! S-a stins din viață la vârsta de 83 de ani: „A fost verișoară primară cu Regele Mihai”
iamsport.ro
Valentin Ceaușescu l-a vrut la Steaua pe membrul Generației de Aur, dar Mircea Lucescu l-a convins să vină la Dinamo cu o promisiune extrem de controversată: ”L-a lăsat”
MediaFlux
Ultimele condiții de pace impuse de Putin pentru a opri războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend