Lector universitar prins în flagrant în timp ce vindea lucrări de licenţă

Un lector universitar din Cluj Napoca a ajuns pe mâinile poliţiei. Bărbatul vindea lucrări de licenţă studenţilor cu câte 200 de euro. A fost prins în flagrant după ce a fost reclamat chiar de un student care cumpărase de la el o lucrare.
Iulian Tudor
30 iun. 2015, 06:28
Lector universitar prins în flagrant în timp ce vindea lucrări de licenţă

Lectorul Florin Radu Pintea a fost reținut, joi, de procurori. Aceştia au efectuat la el acasă, dar și la biroul acestuia de la Universitatea privată „Bogdan Vodă”, mai multe percheziții care au vizat activitatea profesorului universitar, potrivit monitorulcj.ro.

Florin Pintea a fost acuzat că a vândut două lucrări de licență unor studenți la de universitatea privată, contra sumei de 200 de euro, exemplarul. Ulterior, din motive necunoscute încă, unul dintre cei doi studenți și-a denunțat profesorul. Lectorul Florin Pintea a fost reținut în cursul zilei de joi pentru 24 de ore și și-a petrecut noaptea de joi spre vineri în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj. După cele 24 de ore de arest, Pintea a acceptat să colaboreze cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și a dat o declarația detaliată legată de acuzațiile de luare de mită care i se aduc. În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, Pintea a fost eliberat și va fi cercetat penal sub control judiciar.

Florin Pintea este lector universitar din 2007 și profesor la disciplinele Bazele Marketingului și Politici de Marketing. Pe lângă alte atribuții pe care le are la Universitatea „Bogdan Vodă” din Cluj Napoca, se regăsește și îndrumarea studenților pentru elaborarea lucrărilor de licență.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce mănâncă fotbaliștii naționalei României înainte de meciul cu Turcia. Preparatele sunt gătite de un celebru chef român
Capital.ro
Pensie mai mică decât te aștepți. Cum te afectează la pensie anii lucrați „la negru”. Soluții pentru a reduce pierderile
Playtech.ro
Cât economisești dacă mergi o lună fără mașină în București. Câți bani îți rămân în buzunar
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noelia va fi eutanasiată la cerere. Povestea de viață a tinerei de 25 de ani este sfâșietoare: „Vreau doar să nu mai sufăr”
iamsport.ro
După Gigi Becali, încă un patron din SuperLiga a finanțat PSD: ”Nu m-am gândit niciodată că-i voi ajuta”
MediaFlux
Singurul muzeu din România unde nu ai voie să faci fotografii de frica spiritelor! Aici au avut loc mai multe întâmplări ciudate
stirilekanald.ro
VIDEO România - Turcia, meciul calificării la Cupa Mondială 2026, azi la ora 19.00. Schimbare de ultim moment, anunțată de Mircea Lucescu. Analiza FIFA
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj