Guvernul a adoptat legea pentru serviciul militar în România. Ministrul Moșteanu: „Am modificat legea pentru Apărare. Pregătirea populației pentru apărare pleacă de la ideea că rezerva este îmbătrânită”

Cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, vor putea solicita Ministerului Apărării să participe, voluntar, la un program de pregătire militară de bază, conform unui proiect de lege adoptat joi de Guvern.
Alina Costache
02 oct. 2025, 13:46
Guvernul a adoptat legea pentru serviciul militar în România. Ministrul Moșteanu: „Am modificat legea pentru Apărare. Pregătirea populației pentru apărare pleacă de la ideea că rezerva este îmbătrânită”
Anunţ oficial despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Femeile vor putea participa doar voluntar

UPDATE: Ministrul Ionuț Moșteanu a anunțat că Legea Apărării Naționale a fost modificată.

„Am modificat legea pentru Apărare și am adoptat proiectul pentru pregătirea populației pentru apărare. Vom cere procedură de urgență în parlament, am speranța că până la sfârșitul anului vor fi aprobate. Pregătirea populației pentru apărare pleacă de la ideea că rezerva este îmbătrânită. Vorbim de peste 300.00 de soldați și gradați care trec în rezervă în urtmătorii ani.

Legea instituie o nouă formă de a veni ca voluntar în armată pentru patru luni. Se vor familiariza cu armata și vor rămâne în rezerva Armatei. Anual vor fi diverse pregătiri. Deci, patru luni tinerii pot veni în armată voluntar. Repet, voluntar. Proiectul Legii Apărării Naționale e o necesitate a Armatei Române pntru că legea este din 1994. De atunci am devenit membri NATO, UE.

S-a muncit foarte mult, au fost foarte multe dezbateri. Legea definește modul și rolul apărării naționale, statuează principiul conducerii unice în starea de alertă și starea de asediu. Sunt alte lucruri despre modul în care instituțiile din domeniul securității naționale colaborează între ele și cu instituțiile internaționale”, a transmi Ionuț Moșteanu.

Știrea inițială

Lege nouă pentru serviciul militar în România. Programul de pregătire va avea o durată de până la patru luni şi va putea fi urmat de către cei care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă.

Înscrierea în program se va face în baza unui angajament semnat pe propria răspundere, prin care solicitantul, declarat apt în urma unui proces de selecţie, consimte să îndeplinească programul de pregătire militară.

Pe timpul derulării programului, soldaţii/gradaţii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de indemnizaţie lunară, similare militarilor în termen. De asemenea, se supun prevederilor legilor şi regulamentelor militare.

Citește și: Nicuşor Dan, anunţ de ultimă oră despre încorporări: Statul îi va plăti pe cei care aleg să facă stagiul militar

Cetăţenii care au finalizat programul de pregătire militară de bază primesc o indemnizaţie reprezentând trei câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata.

Centrele militare îi iau în evidenţă şi îi introduc în rezerva operaţională. Numărul maxim de locuri disponibile pentru pregătirea militară în calitate de soldat/gradat voluntar în termen se aprobă anual, prin ordin al ministrului apărării naţionale, în funcţie de fondurile aprobate.

Citește și: SURSE Guvernul Bolojan adoptă legea pregătirii populației pentru război. MApN introduce stagiul militar voluntar

Proiectul de lege modifică şi completează legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

LG

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
Borna negativă bifată de Mirel Rădoi la FCSB în primul mandat. Nu se mai întâmplase de 11 ani: recordul istoric al echipei lui Gigi Becali, distrus
Capital.ro
Șoferii care trebuie să achite obligatoriu taxă în București. Ciprian Ciucu avertizează: Cine nu o plăteşte va fi sancţionat
Playtech.ro
Cum a construit Finlanda unul dintre cele mai solide sisteme de apărare din Europa. De ce strategia sa este studiată acum
Adevarul
Românii își schimbă planurile de vacanță după tensiunile din Orientul Mijlociu. Destinațiile care câștigă turiști
wowbiz.ro
Camelia Mitoșeru a vorbit deschis despre propria moarte. Cum vrea mama lui Mihai Mitoșeru să arate ziua înmormântării: „Flori albe și toată lumea îmbrăcată în alb”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Volodimir Zelenski a ajuns la București. Ce s-a întâmplat la aeroport în momentul în care avionul președintelui a aterizat
iamsport.ro
A sărit să-l bată pe finanțatorul echipei din Liga 1: ”Bă, tu trimiți nevestele jucătorilor la produs?”. A fost nevoie de intervenția poliției
MediaFlux
PAPARAZZI Dan Petrescu și-a făcut bagajul de spital în îmbrățișările familiei! Cunoscutul antrenor, pozitiv și vesel în drum spre recuperare FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj