Legea anti-bullying. Ministerul Educaţiei aşteaptă propuneri de la sociaetatea civilă

Ministerul Educaţiei anunţă că înfiinţează un grup de lucru pentru realizarea Normelor Metodologice de aplicare a legii privind combaterea bullying-uluin şi invită organizaţiile, instituţiile şi unităţile de învăţământ cu experienţă în domeniu să se înscrie şi să transmită propuneri.
Eugen Chelemen
02 dec. 2019, 15:31
Legea anti-bullying. Ministerul Educaţiei aşteaptă propuneri de la sociaetatea civilă

„Ministerul Educaţiei şi Cercetării invită organizaţiile neguvernamentale cu experienţă în domeniu, instituţiile abilitate din administraţia publică locală şi centrală, unităţile de învăţământ şi instituţii relevante, care au avut proiecte şi rezultate concrete în domeniu, precum şi toţi partenerii sociali şi reprezentanţii elevilor şi părinţilor, să se înscrie în Grupul de lucru înfiinţat pentru elaborarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (11), art. 561 şi ale pct. 61 din anexa la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prevederi introduse prin Legea 221/2019, respectiv GL anti-bullying”, a transmis, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, printr-un comunicat de presă.

Legea care interzice bullying-ul în şcoli a intrat de azi în vigoare

Sursa citată a precizat că grupul de lucru va contribui, printr-o activitate transparentă solidară şi voluntară, la elaborarea normelor metodologice care vor fi puse în consultare publică.

„Părţile interesate sunt invitate să transmită propuneri de nominalizare a câte unui reprezentant pentru grupul de lucru până miercuri, 4 decembrie 2019, la adresa de email [email protected], cu subiectul «Înscriere Grup de lucru anti-bullying»”, a mai transmis Ministerul.

Legea care defineşte, previne şi interzice violenţa psihologică – bullying a fost promulgată, în 18 noiembrie, de către Preşedintele Klaus Iohannis.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Au sfidat Stanciu și Ionuț Radu echipa națională? “Cum e accidentat? N-a vrut să vină! Unul a jucat la Celta și celălalt dansa cu Cupa!”
Capital.ro
Românii care se întorc acasă pot primi până la 15.500 de lei de la stat. Ce alte ajutoare și finanțări sunt pregătite pentru 2027
Playtech.ro
De ce îți poate reține bancomatul cardul. Greșelile și situațiile în care riști să rămâi fără el
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
MediaFlux
Luna intră în Vărsător pe 15 noiembrie 2026. Ce se întâmplă cu Zodiile de Apă în perioada următoare
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România