Legea care ar permite eutanasierea voluntară a bătrânilor, dezbătută în Parlament

Legea care ar permite persoanelor de peste 75 de ani să fie eutanasiate la cerere, pentru că s-ar fi săturat să trăiască, va fi dezbătută în Parlamentul din Olanda. Proiectul de lege controversat este propus de partidul progresist D66, membru al coaliţiei guvernamentale a premierului Mark Rutte, transmite agenţia EFE.
Filip Stan
23 iul. 2020, 06:04
Legea care ar permite eutanasierea voluntară a bătrânilor, dezbătută în Parlament

Susţinătorii legii invocă un studiu publicat în luna martie şi efectuat la cererea guvernului olandez, conform căruia circa 10.000 persoane cu vârste de peste 55 de ani, din circa 21.000 de persoane chestionate, ar dori să fie eutanasiate odată ce vor ajunge la o anumită vârstă la care s-ar lovi de greutăţile bătrâneţii, chiar şi în lipsa unor boli incurabile.

Aşteptarea rezultatelor acestei cercetări a fost cea care a amânat prezentarea proiectului de lege elaborat de deputata progresistă Pia Dijkstra, după ce celelalte partide din coaliţia guvernamentală au condiţionat în anul 2017 discutarea acestei chestiuni de un studiu social care să arate dacă este oportun să fie luată în calcul o asemenea iniţiativă.

”O problemă tot mai mare în prezent este că diferenţa dintre vârsta biologică şi vârsta biografică creşte datorită progreselor medicinei”, adică oamenii se pensionează la 67 de ani, dar trăiesc mai mult ca înainte, fără a participa prea mult în societate şi cu nemulţumiri precum singurătatea sau problemele bătrâneţii, motivează deputata progresistă.

Iniţiativa provoacă acum controverse în guvernul de coaliţie al premierului Rutte, întrucât partidele conservatoare Apelul Creştin-Democrat (CDA) şi Uniunea Creştină (CU) se împotrivesc acestei legi.

”Mi se pare cu adevărat dureros ca, într-un moment în care persoanele vârstnice se simt tot mai vulnerabile, D66 să prezinte o propunere despre care ştim că va conduce la mai multă anxietate în rândul multor vârstnici”, afirmă liderul Uniunii Creştine, Gert-Jan Segers.

Conform legii propuse, pentru a putea lua o asemenea decizie o persoană va trebui să fi împlinit vârsta de 75 de ani şi să fi avut înainte mai multe discuţii cu un ”consilier profesional” care să analizeze motivele ce ar putea să o determine să renunţe la viaţă şi ce alternative ar exista pentru schimbarea acestei dorinţe.

Nu acest ”consilier” va fi însă cel care evaluează dacă este sau nu posibil să se recurgă la eutanasie, o decizie finală revenind persoanei în cauza după cel puţin două luni de reflecţii în care să fie implicaţii membrii de familie, medicul general şi alţi experţi. Încă nu este clar dacă acest proiect ar obţine sprijinul unei majorităţi în parlamentul olandez, dar în principiu el ar putea fi susţinut de liberalii premierului Mark Rutte, notează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Povestea impresionantă a gemenilor care au dorit să fie EUTANASIAŢI în acelaşi timp

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT