Legea dării în plată a fost votată în SENAT

Senatorii au adoptat, luni legea dării în plată, rezultatul fiind de 119 voturi "pentru" şi niciunul împotrivă. În forma votată de senatori, legea acoperă şi locuineţele cumpărate prin programul Prima Casă. Amendamentul BNR, care impune un plafon maxim de 150.000 de euro pentru valoarea imobilelor cu destinaţie de locuinţă, a fost acceptat. Legea merga la Camera Deputaţilor pentru vot final.
Filip Stan
29 feb. 2016, 14:20
Legea dării în plată a fost votată în SENAT

UPDATE Senatorii au votat luni aproape în unanimitate legea dării în plată. Forma votată include şi programul Prima Casă în această lege. Senatorii au acceptat până la urmă amendamentului cerut de BNR, care impunea un plafon maxim de 150.000 de euro pentru valoarea imobilelor cu destinaţie de locuinţă.

Senatorii au adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, legea dării în plată, rezultatul fiind de 119 voturi „pentru” şi niciunul împotrivă.

Amendamentul cerut de BNR fusese respins în comisiile de specialitate. Prezent la dezbaterile generale din Senat, Enache Jiru, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor, a cerut scoaterea programului Prima casă din această lege. El a mai spus că promovarea legii în forma propusă, fără amendamentele BNR şi ale MFP, ar genera potenţiale riscuri, printre care un impact direct asupra bugetului de stat din cauza unei percepţii din partea mediului investiţional şi al agenţiilor de rating.

La rândul său, iniţiatorul legii, deputatul liberal Daniel Zamfir, a respins ipoteza susţinută de oficialul de la Finanţe.

„Scopul nostru a fost să scoatem o legea dreaptă, nici de stânga, nici de dreapta, o lege care să fie cât mai repede aplicabilă, pentru că oamenii sunt disperaţi că băncile îi scot afară din casă. Această lege nu e împotriva sistemului bancar, ci a fost gândită să aducă echilibru în raportul dintre bănci şi clienţi şi care să-i protejeze pe aceştia din urmă împotriva abuzurilor băncilor”, a declarat Daniel Zamfir.

El a mai spus că riscul trebuie împărţit între clienţi şi bancă.

„Dacă clientul îşi asumă riscul dobânzii şi al fluctuaţiei de curs, banca trebuie să-şi asume riscul ipotecii”, a adăugat deputatul liberal. El a respins teoria potrivit căreia casele cumpărate prin programul Prima Casă ar trebui să fie scoase de sub prevederile acestei legi, precizând că şi clienţii acestui program trebuie protejaţi.

Rezultatul votului la amendament a fost 95 „împotrivă”, 7 „pentru” şi 6 abţineri.

Senatorii au admis în plen un amendament respins în comisiile de specialitate, care prevedea un plafon maxim de 150.000 de euro pentru casele cu destinaţie de locuinţă care să intre sub incidenţa legii. Decizia a fost luată cu 63 de voturi „pentru”, 5 abţineri şi 43 de voturi „împotrivă”.


UPDATE Senatorii PSD vor vota în plen legea dării în plată, urmând să susțină și includerea în actul normativ a programului „Prima casă”, a anunțat, luni, liderul grupului social-democrat Mihai Fifor.

„Au fost păreri pro și contra pe această lege așteptată și disputată totodată, dar eu cred că, în urma acestor dezbateri, colegii senatori s-au lămurit vizavi de toate punctele ce s-au discutat în întâlnirea noastră. Ca o concluzie, senatorii vor vota această lege, ea urmând traseul legislativ către Camera Deputaților”, a spus Fifor, la finalul întâlnirii senatorilor social-democrați cu inițiatorii legii dării în plată Daniel Zamfir și avocatul Gheorghe Piperea, precum și cu viceguvernatorul BNR Florin Georgescu.

Fifor a precizat că senatorii PSD vor vota rămânerea în cadrul legii dării în plată și a programului „Prima casă”.

Şi PNL a anunţat că va vota legea, prin vocea copreşedintelui Alina Gorghiu.

Senatorii din comisiile economică și juridică, reunite, au aprobat, în 17 februarie, în unanimitate, raportul referitor la proiectul de lege privind darea în plată, cu toate amendamentele propuse de inițiatorul actului normativ, deputatul PNL Daniel Zamfir. Programul „Prima casă” va rămâne inclus în legea dării în plată, au stabilit atunci senatorii din comisiile de specialitate.

Citeşte şi: Georgescu (BNR): Legea dării în plată să se adreseze doar debitorilor băncilor aflaţi în situație financiară grea

Proiectul legii dării în plată se află pe ordinea de zi a plenului Senatului și, dacă dezbaterile vor fi finalizate, este posibil ca votul să se dea luni, a declarat vicepreședintele Camerei superioare, Ioan Chelaru, după ședința Biroului permanent.

El a precizat că au loc dezbateri în ședințele grupurilor parlamentare pentru stabilirea pozițiilor în privința acestei legi.

„În grupurile parlamentare se discută poziția grupurilor față de vot, dacă se va ajunge la vot, mai ales că există o discuție intensă vizavi de anumite chestiuni care au fost dezbătute în comisiile de specialitate și care nu au întrunit numărul maxim de voturi și asupra cărora e posibilă susținerea în plen a amendamentelor respinse. Dacă se termină dezbaterile, va fi și votul final”, a arătat Chelaru, adăugând că există mare interes să se discute legea la Senat, fie că va fi aprobată sau respinsă, pentru că forul decizional este Camera Deputaților.

Consultă AICI proiectul de lege a dării în plată

Ioan Chelaru a adăugat că, în principiu, PSD „a spus da” legii, dar decizia definitivă va fi luată după discuțiile din ședința grupului parlamentar cu reprezentanții BNR și cu inițiatorul.

Senatorii liberali vor vota Legea dării în plată, a declarat luni copreședintele PNL Alina Gorghiu.

„La Senat astăzi avem un proiect foarte important pentru PNL — Legea dării în plată. Pe ordinea de zi se pare că va exista și grupul nostru a luat decizia, evident, să îl susțină, aflându-ne în calendarul pe care PNL și l-a propus, astfel ca în luna aprilie această lege să devină realitate”, a precizat Gorghiu într-o conferință de presă la Parlament, la finalul Biroului Politic Național al formațiunii.

Citeşte şi: Legea dării în plată: senatorii au respins introducerea de plafoane

Alina Gorghiu a explicat principiul riscului împărțit de la care a pornit Legea dării în plată, ea precizând că acesta a fost și motivul pentru care PNL susține actul normativ.

„Principiul este acela că în orice societate normală riscul trebuie împărțit. Că ne place sau nu ne place, până acum acest risc nu a existat decât de partea clienților serviciilor bancare. S-a modificat legea, conform solicitării venite de la Președinție, cererea de reexaminare a fost analizată serios de colegii noștri din Senat și cred că nu se mai poate vorbi de niciun fel de afectare, după aceste amendamente care astăzi trec prin Senat. Am văzut, însă, în anumite momente, o poziție, haideți să-i spun de ușoară forță de negociere, din partea sistemului bancar, care spunea prin anumite voci cum o să dispară proiectul „Prima casă”. Și au venit toate argumentele necesare și suficiente pentru a merge în direcția în care acest lucru nu este real. Ați văzut săptămâna trecută cifrele venite de la Guvern și de la sistemul bancar, direcționate către „Prima casă”. Gândiți-vă că 1,7 miliarde de lei se duc anul acesta de la Guvern către „Prima casă”, iar din sistemul bancar cred că 2,6 miliarde de lei. Ceea ce înseamnă că acest proiect va continua cu succes”, a arătat copreședintele PNL.

Gorghiu a subliniat că la nivel parlamentar liberalii își doresc „un dialog în continuare cu cei din sistemul bancar”.

„Legea va trece de Senat. Dacă mai există lucruri care ar putea fi în divergență pe procedură sau pe fond, la Cameră vor putea fi discutate din nou și analizate. Veți vedea și majoritate în Senat astăzi. După părerea mea, va fi o majoritate relaxată, care va da girul acestui proiect bun pentru societatea românească”, a susținut copreședintele PNL.

Proiectul legii dării în plată se află pe ordinea de zi a plenului Senatului și, dacă dezbaterile vor fi finalizate, este posibil ca votul să se dea luni, a declarat vicepreședintele Camerei superioare, Ioan Chelaru, după ședința Biroului permanent.

La ședința grupului PSD participă luni, din partea Băncii Naționale, Florin Georgescu și Liviu Voinea.

DailyBusiness
Guvernul anunță vouchere pentru plata facturii la electricitate pentru românii cu venituri mici. 4,5 milioane de persoane vizate
Spynews
Povestea cuplului londonez care a renunțat la carierele de succes din Marea Britanie pentru a locui pe Riviera Franceză. De ce au luat această decizie
Bzi.ro
Irina Columbeanu, dispusă să se angajeze în România! Ce a determinat-o să ia această decizie
Fanatik.ro
Horia Ivanovici – Dumitru Dragomir, schimb de replici incendiar după dezmățul de la Beach, Please: „Selly, tu dormi bine? Doar bani, bani, bani, n-ai și tu niciun pic de moralitate?” / „Derbedei! Trebuie arestați!”
Capital.ro
UE schimbă regulile. România trebuie să verifice vârsta pe internet. NU toți românii vor mai avea acces
Playtech.ro
Orașul din România care a fost capitala a trei țări. Locul era cunoscut drept „Orașul de Aur”
DailyBusiness
Andreea Bostănică a primit un cadou de lux de 300.000 de euro. Influenceriţa are doar 20 de ani FOTO
Adevarul
Cine este Iulia Sviridenko, propusă de Zelenski pentru funcția de premier. Cariera discretă a unei tehnocrate cu influență în cercul prezidențial
wowbiz.ro
Alertă maximă! A revenit CIUMA! Primul deces înregistrat în ultimii 18 ani! Autoritățile sunt ÎNGROZITE
Spynews
Geanina Ilieș, dezvăluiri din culisele interviului cu Jennifer Lopez! Ce subiecte a abordat prezentatoarea în discuția cu artista
Spynews
Polițiștii au descins la casa uneia dintre fostele iubite a lui Emil Gânj, bărbatul care ar fi ucis-o pe Anda. Când l-a văzut ultima dată. Femeia se teme pentru viața ei
Evz.ro
Românii n-au avut noroc. Majorarea TVA putea fi evitată
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
kanald.ro
Accidentul aviatic din India ar fi fost provocat intenționat de pilot. Acesta ar fi suferit după moartea mamei sale
Cancan.ro
Pilotul Air India ar fi prăbușit intenționat aeronava cu 260 de pasageri la bord. Care este motivul descoperit abia acum
Playsport.ro
Zăcământul uitat care transforma România într-o superputere. Poate salva Europa de criza...
Capital.ro
Doliu în televiziune. S-a stins cel mai iubit și celebru prezentator: Am fost uniți în jurul lui
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prințesa Kate Middleton a purtat, la câțiva metri de Simona Halep, o bijuterie primită cadou de la Prințul William acum 11 ani
stirilekanald.ro
„Inima mea nu acceptă cât te-ai chinuit pe un pat de spital” Familia tânărului ucis de un luptător K1 își strigă durerea și cere să se facă dreptate
Horoscop zilnic pentru toate zodiile – 13 iulie 2025. O zi de duminică plină de surprize
MediaFlux
O nouă lovitură pentru șoferi! Amenzi de 607 lei pentru viteză prea mică
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai îngustă mașină din lume are lățime de doar 50 cm. A fost proiectată de un mecanic din Italia