Legea privind acordarea indemnizaţiilor speciale jurnaliştilor pensionari, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care introduce pensii speciale pentru jurnaliştii care fac parte din "uniuni ale creatorilor recunoscute ca fiind de utilitate publică", proiect criticat de Guvern.
Iulian Tudor
29 apr. 2016, 14:21
Legea privind acordarea indemnizaţiilor speciale jurnaliştilor pensionari, promulgată de Iohannis

Legea modifică articolul 1 Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, prin introducerea unei noi categorii care vizează uniunile de jurnalişti.

Actul normativ prevede că „prin uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice şi al artelor plastice care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică”.

Potrivit Legii nr.8/2006, „cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”, iar indemnizaţia nu se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1) care beneficiază de indemnizaţia acordată potrivit Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, cu modificările ulterioare.

Legea nr 8/2006 prevede că indemnizaţia lunară se acordă, la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea la casa teritorială de pensii, iar beneficiarul trebuie să facă dovada calităţii de membru al uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

Legea pensiilor speciale acordate jurnaliştilor nu este oportună, ca orice modificare legislativă de acest fel, iar jurnaliştii au în plus şi datoria morală să nu ceară un statut special, mai ales că ei au criticat atunci când alţii obţineau asemenea statut, a afirmat Dan Suciu.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Estavana Polman, interviu eveniment: „Vreau să îmi închei cariera la Rapid!” Semnal de alarmă pentru handbalul românesc: „Îmi doresc o ligă corectă!” + Sfat pentru tinerele jucătoare: „Nu căutaţi doar banii”. Video exclusiv
Capital.ro
Bani în plus în România pentru unii pensionari în martie. Sumele pot include și plăți retroactive după recalculare
Playtech.ro
Până la 30% în plus la alocaţia pentru copii. Cum pot obţine părinţii suma de bani
Adevarul
Eșec răsunător pentru Rusia în startul ofensivei de primăvară: 900 de soldați pierduți în 36 de ore
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Galeria Rapidului a încercat să ia cu asalt ”bârlogul” lui Nicolae Ceaușescu! Cine a oprit revolta suporterilor: ”Un război civil aproape”
MediaFlux
Decizie pentru toți românii care au carte de identitate
stirilekanald.ro
Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj