Legea „Split TVA” a fost adoptată de Parlament. Care sunt schimbările

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, legea de aprobare a OUG privind plata defalcată a TVA sau split TVA, așa cum este cunoscută în mediul public. Față de varianta venită de la Guvern, legea a fost modificată în Parlament, în special la Camera Deputaților. În Camera Deputaților, legea a fost adoptată cu 163 de voturi pentru și 95 împotrivă.
Filip Stan
13 dec. 2017, 17:45
Legea

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, OUG 23/2017 privind plata defalcată a TVA, cu voturi 163 „pentru” şi 95 „împotrivă”, proiectul de lege urmând să fie trimis preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Legea „SPLIT TVA” a fost modificată în Comisia de Buget a Camerei Deputaților. Astfel, potrivit noilor reglementări adoptate la articolul 2, „au obligația să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea și plata TVA, și instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puțin una din următoarele situații: a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligații fiscale restante reprezentând TVA, cu excepția celor pentru care s-a obținut eșalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 15.000 lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligații nu sunt achitate până la 31 ianuarie 2018; b) începând cu 1 ianuarie 2018 înregistrează obligații fiscale restante reprezentând TVA mai vechi de 60 de zile de la scadență, cu excepția celor pentru care s-a obținut eșalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 15.000 lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei — restul contribuabililor; c) se află sub incidența legislației naționale privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență”.

Membrii comisiei au mai decis să scoată instituțiile publice și persoanele impozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA din rândul celor care au obligația să plătească contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii în cont separat al furnizorului aflat în sistem split TVA.

Astfel, „persoanele impozabile, cu excepția instituțiilor publice, înregistrate în scopuri TVA, au obligația să plătească contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii într-un cont de TVA al furnizorului /prestatorului care aplică mecanismul plății defalcate a TVA”, prevede textul adoptat de comisie.

Sunt exceptate situațiile în care plata nu se efectuează direct de beneficiar către furnizor/prestator, în care plata se efectuează în natură sau prin compensare, precum și la finanțarea acordată de instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare prin preluarea creanțelor, au mai stabilit deputații din comisie.

Potrivit celor stabilite de comisie, contul TVA se debitează cu TVA achitată la bugetul de stat, precum și cu plata altor obligații bugetare.

Firmele care achită eronat în cont TVA vor fi penalizate cu 0,06% pe zi din sumă începând cu ziua efectuării plății eronate până la data corectării acesteia.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Legenda din fotbal care a făcut cea mai tare declarație despre Giorgia Meloni. Cuvintele cu care i-a uimit pe toți
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde