Motiv pentru care, ultimele luni au fost martorele punerii tunurilor parlamentare pe casele de jocuri de noroc, transformate deodată în problema numărul unu a națiunii. Șapte sau opt proiecte legislative vizând restrângerea industriei gamblingului au fost propuse întâi de către USR și apoi de PNL.

Ceea ce a primat a fost calculul electoral: legile au fost scoase din burtă, nu se bazează pe statistici sau studii și se bat cap în cap.

Alte Articole

De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit ...

Mașini împotmolite în asfalt, la Constanța, după o ploaie ...

Un tânăr de 33 de ani a murit în timpul unei curse Ryanair ...

Studii inventate

Unele dintre legile din proiect invocă panicard un studiu apocaliptic 100% inventat, atribuit Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie, potrivit căruia în România ar exista sute de mii de dependenți de jocuri de noroc, o parte aflați în risc de suicid. Asociația însă a respins vehement ideea că ar fi autoarea acelui studiu sau că ar fi avut vreo contribuție la el.

Săli de jocuri aruncate în cucuruz

Pe lângă lipsa unei fundamentări științifice, ”ciorba” de legi cuprinde și reglementări redundante sau care se bat cap în cap. Astfel, proiectele legislative propun ca sălile de jocuri să fie plasare la cel puțin 300 de metri de școli – uitându-se că tinerii sub 18 ani oricum nu au acces în săli de joc și în cazinouri. Deci, ce sens are prevederea aceasta, de vreme ce elevii n-au oricum acces în casele de pariuri? Adicția de jocuri de noroc se ia cumva din aer, precum COVID-ul?

Că măsura are miros de PR electoral, mai exact e populism pur, făcut pentru aplauzele galeriei, e adăugarea alături de școli a bisericilor și lăcașurilor de cultură în lista instituțiilor care nu pot sta în apropierea sălilor de noroc. Care e logica? După ce ies duminică de la slujbă sau de la vreun muzeu, oamenii resimt deodată tentația irezistibilă de a se împlânta în săli de jocuri? Satana îi mână spre locurile pierzaniei să dea la sloturi? Are mai mult sens să ții sălile de jocuri departe de crâșme decât de biserici, fiindcă mai degrabă după un pahar omului îi vine să bage bani la aparate.

În sfârșit de-a dreptul fanteziste sunt alte două măsuri, una care vrea să scoată sălile de jocuri în afara localităților („la cel mult 50 de metri de limita orașului/municipiului sau comunei, inclusiv a munciupiului București”, spune legea) sau pur și simplu să le elimine cu totul, în cazul comunelor sub 5000 de locuitori. Pe scurt, jocurile nu mai au ce căuta în interiorul comunităților unde respiră ființe umane, ele trebuie scoase în cucuruz.

A juca online e ca și cum ai bea singur acasă. USR vrea să jucăm online.

E discutabil ca vreuna din măsurile propuse să aibă vreun efect pozitiv. A pune limite spațialor sălilor de jocuri este de o inutilate deprimantă, atâta timp cât sunt (omni)prezente online, la un click distanță. Mai mult, e posibil ca efectul să fie contrar. La fel ca alcoolul, jocurile sunt o formă de socializare, luând de multe ori forma unui ritual masculin de inițiere, precum prima țigară sau prima bere cu băieții (bărbații sunt mult mai înclinați spre jocuri de noroc decât femeile, arată studiile). Or, scoțându-le în cucuruz, stigmatizându-le, impingi fanii spre online. Ceea ce e net mai periculos, pentru că eliminând dimensiunea socială, ritualică, riscul de a pierde controlul crește exponențial. Simplu spus, e ca băutul singur acasă, comparat cu cel social de la crâșmă, „cu băieții”. Orice psihiatru o să-ți spună că băutul singur e calea regală spre alcoolism, că e infinit preferabil să bei social, împreună cu alții.

Ca partid modern, urban, USR vrea decență, vrea să nu se mai facem de râs jucând în săli de jocuri. Vrea să jucăm acasă.