Leo de la Strehaia a făcut accident vascular. Controversatul afacerist, dus de urgenţă la spital

10 10. 2019, 19:46

Leo de la Strehaia a mers de urgență azi la Spitalul Fundeni din Capitală, iar în urma analizelor amănunțite făcute de specialiști, el a primit un diagnostic crunt! A făcut al doilea accident vascular în nici două luni. Potrivit unor surse din anturajul său, doctorii au decis să-l interneze imediat și i-au prescris un tratament. 

 

La scurt timp după ce a fost dus în salon, a fost fotografiat în timp ce era întins în pat și avea branula de la perfuzie în mâna stângă, scrie cancan.ro.

De curând, Leo de la Strehaia și fiul lui, Alin, au fost eliberați, deși procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 ceruseră arestarea preventivă. Anchetatorii arată că ei ar fi păcălit un afacerist să le livreze 150 de aparate de aer condiţionat. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Călin Radu Bogdan, a precizat că Leo de la Strehaia, fiul lui și un alt bărbat ar fi păcălit un afacerist să le livreze 150 de aparate de aer condiţionat după ce s-au prezentat sub identităţi false, prejudiciul în cauză fiind de 300.000 de lei.