Leonard Doroftei, adus cu mandat la ICCJ: Nu am participat la negocieri. Nu am ce să spun despre Gala Bute UPDATE

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei s-a prezentat, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta a fost citat, în calitate de martor, fiind audiat în dosarul Gala Bute. Doroftei a fost adus cu mandat, judecătorii luând această decizie după ce acesta a fost citat de două ori şi nu s-a prezentat.
Iulian Tudor
19 oct. 2016, 06:42
Leonard Doroftei, adus cu mandat la ICCJ: Nu am participat la negocieri. Nu am ce să spun despre Gala Bute UPDATE

Leonard Doroftei a ieşit de la ICCJ, în jurul orei 12.00. Acesta le-a spus jurnaliştilor că a fost audiat în calitate de martor, în dosarul Gala Bute, dar că nu a dat prea multe declaraţii în faţa magistraţilor.

„Am fost in calitate de martor. Nu am avut ce sa spun prea multe. Nu am participat la negocieri, nu am participat la discutii, nu am ce sa spun despre Gala Bute„, a spus Leonard Doroftei.

Întrebat daca a descoperit nereguli la Federaţia Română de Box, după ce a devenit preşedinte, Doroftei a răspuns: „Nu, pentru că nu am fost implicat în cheltuieli”.

Leonard Doroftei a ajuns, miercuri, la ICCJ, alături de avocatul său. Întrebat de jurnalişti de ce a venit abia acum la audieri în dosarul Gala Bute, fostul campion a declarat că acum a fost citat. „Acum am primit citaţia. Mă bucur acum”, a precizat Doroftei, fără a face alte declaraţii. 

Leonard Doroftei a mai fost audiat în dosarul „Gala Bute”, la DNA, în septembrie 2014.

Tot miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au ajuns şi Elena Udrea și Rudel Obreja. Elena Udrea nu consideră relevantă declaraţia lui Leonard Doroftei în ceea ce o priveşte. Acelaşi lucru îl susţine şi Rudel Obreja.

„Nu are nicio relevanţă. Nimic din ce a însemnat Gala Bute nu este în dosar. Nimic din ceea ce a însemnat organizarea acestui eveniment. Nu are nicio treaba, nici Doroftei, nici cei care au participat la organizarea Galei Bute. Eu nu am nicio acuzaţie legată de gală”, a declarat Rudel Obreja.

Dosarul „Gala Bute” a fost deschis în primăvara anului 2012, la sesizarea Departamentului de Luptă Antifraudă. Existau suspiciuni că, în spatele galei de box, în care Lucian Bute l-a întâlnit pe francezul Jean-Paul Mendy, ar fi avut loc o deturnare de fonduri. Principalul suspect era Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box de la acea vreme. Anchetatorii bănuiau că ar fi fost de acord ca evenimentul sportiv să fie organizat de o firmă care îi aparţine şi aşa ar fi primit 8 milioane de lei, bani plătiţi de Ministerul Dezvoltării şi Turismului, condus atunci de Elena Udrea.

Potrivit procurorilor, toţi banii erau iniţial destinaţi brandului tustic al României, însă doar 92.000 de lei au fost folosiţi în acest scop. Restul ar fi fost fost cheltuiţi de Rudel Obreja pentru a organiza evenimentul. Procurorii au extins ancheta în acest caz, iar la începutul anului, în dosar a apărut şi numele fostului ministrul al Dezvoltării, Elena Udrea. Procurorii DNA au acuzat-o de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă de fraudare a fondurilor europene.

În rechizitoriul trimis judecătorilor Înaltei Curţi apar şi alte şase persoane: Ion Ariton, Ştefan Lungu, Ana Maria Topoliceanu, Gheorghe Nastasia, Dragoş Boțoroagă şi Tudor Breazu. Procurorii susţin că o parte din banii negri primiţi de Elena Udrea ar fi ajuns şi la Partidul Democrat Liberal.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Filip Stojilkovic, gest de neînțeles în momentul înlocuirii! Mai mulți fani ai Rapidului l-au înjurat
Capital.ro
Vești îngrijorătoare pentru pensionari! Ce s-ar putea întâmpla cu pensiile de la 1 ianuarie
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Un român care susține că a luptat în Ucraina a răspuns curiozităților internauților. „Voluntarii au un moral bun, dar sunt frustrați de anumite decizii venite de sus”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se împlinesc 11 ani de la focarul din Colectiv. Cei responsabili pentru cumplitul eveniment nu au plătit nici acum despăgubirile victimelor
iamsport.ro
Radu Banciu, impresionat de fotbalistul cu care Becali vrea să dea lovitura: 'O performanță rarisimă'
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari. Guvernul a aprobat decizia referitoare la pensii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT