Leonard Doroftei, implicat într-un accident de circulaţie. A intrat într-o maşină de pompieri

Fostul campion mondial la box, Leonard Doroftei (46 de ani), a fost implicat joi într-un accident rutier, în Bucureşti.
Filip Stan
12 ian. 2017, 11:22
Leonard Doroftei, implicat într-un accident de circulaţie. A intrat într-o maşină de pompieri

Leonard Doroftei se afla la Piaţa Universităţii când a pierdut controlul autoturismului şi a intrat într-o maşină de pompieri. Poliţiştii au sosit la faţa locului, pentru a face cercetări. Maşina fostului pugilist a suferit avarii grave.

Contactat de reporterii spynews.ro, fostul mare boxer a declarat: “Mi-a patinat o roată şi am intrat într-o maşină de pompieri. Vă daţi seama, nu am vrut să se întâmple asta! Din fericire, nu am păţit nimic. Sunt bine”.

Într-o declaraţie la Antena Stars, el a detaliat: „Veneam dinspre Ploieşti, mă duceam către Unirii, drumul liber – pe culoarea verde –, m-am trezit deodată cu o maşină de pompieri care aveau o avaria şi erau în misiune, dar erau pe contrasens, se grăbeau (…) Am frânat, am luat de volan, dar tot ne-am lovit. A patinat un pic, dar bine că sunt în regulă. Sunt ok, am un pic nasul roşu. M-am lovit la nas, dar sunt obişnuit. Probabil, airbagul m-a lovit. Când te loveşti de o maşină de pompieri (…)”.

Leonard Dorin Doroftei s-a născut la Ploieşti, la 10 aprilie 1970. El a fost campion mondial WBA, categoria semi-ușoară (61,9 kg) între 5 ianuarie 2002 şi 24 octombrie 2003.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România