Întrebat, vineri, la Digi24, despre reuniunea de luni a social-democraţilor în care se va discuta despre funcţionarea coaliţiei, liberalul Ciprian Ciucu a declarat că este greu de interpretat ce vrea să transmită PSD, adăugând că e posibil să fie şi un calcul politic, pentru că se apropie alegerile interne din PSD.
”PSD este un partid abil. Nu face gesturi simbolice doar aşa ca să le facă, ci doar dacă vrea să câştige ceva sau dacă are ceva de câştigat. Aşa că e foarte greu de interpretat. Ştim că nu peste mult timp, în mai puţin de două luni, vor fi alegeri la PSD. Evident că actuala conducere încearcă să se menţină şi poate vrea să dea mai degrabă un semnal în interiorul propriei organizaţii. Şi cred că este un calcul politic la mijloc. Sper să nu fie un calcul de genul că căutăm un pretext să ieşim de la guvernare”, a comentat Ciprian Ciucu.
Liberalul aminteşte că PSD a semnat acordul coaliţiei şi că responsabilitatea este prea mare pentru a decide părăsirea guvernării. Potrivit lui Ciprian Ciucu, PNL este ”adultul din cameră”, care încearcă să împace PSD şi USR. ”Ei vor să se certe cu orice prilej, să transmite mesaje către propriul electorat. Dar să ştiţi că lucrurile acestea se văd. Şi cred că până la urmă oamenii vor aprecia mai mult atitudinea matură a PNL decât aceste certuri dintre PSD şi USR. Vă daţi seama că nu este nicio plăcere să stai să mediezi tot timpul între ei. Haideţi să discutăm despre reforme reale, despre pachetul doi”, a precizat Ciprian Ciucu.
Prim-vicepreşedintele liberal consideră că este nevoie de PSD la guvernare, dar şi de USR. Ciucu le cere partenerilor din coaliţie să se certe mai puţin şi să se concentreze pe ceea ce au de făcut.
De asemenea, a declarat că USR trebuie să se mai tempereze ”niţel”, el adăugând că ştie că nu este uşor pentru că ”te mănâncă limba, îţi vine să spui ceva, îţi vrei ca să-i dai o replică, vrei să-l pui la punct”.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, anunţă convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Naţional, luni, pentru a analiza ”situaţia creată în coaliţia de guvernare ca urmare a poziţionării unor parteneri faţă de ceremoniile dedicate fostului preşedinte al României, Ion Iliescu” şi pentru stabilirea unei poziţii clare a partidului în raport cu continuarea colaborării guvernamentaleîn condiţii de respect reciproc şi corectitudine politică.
Dominic Fritz, întrebat dacă ia în calcul scenariul retragerii PSD de la guvernare: PSD tocmai a semnat un acord de coaliţie foarte clar / Nu s-a întâmplat nimic ce ar contraveni acestui acord / A fost o săptămână emoţională pentru întreaga ţară
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat, vineri seară, că PSD a semnat de curând un acord de constituire a coaliţiei şi nu s-a întâmplat nimic care contravine acestui document, de aceea nu crede în scenariul retragerii social-democraţilor de la guvernare. Fritz crede că ”ţara aşteaptă reforme” şi ”este de regretat faptul că acum suntem în acest suspans”, legat de disputa dintre USR şi PSD în legătură cu funeraliile fostului preşedinte Ion Iliescu. În plus, preşedintele USR a afirmat că ”a fost o săptămână emoţională pentru întreaga ţară”, dar are încedere că PSD va da dovadă de maturitate.
”Noi considerăm că ţara aşteaptă reforme, aşteapta acest pachet 2 care va tăia din privilegii, care va reforma pensii speciale, care va eficientiza administraţia publică locală şi centrală şi suntem gata să batem în cuie fix acele reforme. Eu cred că este de regretat faptul că acum suntem în acest suspans, pentru că, până la urmă, cetăţenii se aşteaptă de la noi nu să activăm în tot felul de certuri pe Facebook şi la televiziuni, ci se aşteptă să ne facem treabă chiar dacă e august”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Dominic Fritz.
Preşedintele USR a adăugat că reprezentanţii formaţiunii ”pot lucra şi azi, şi mâine”, neavând nicio problemă în acest moment.
”Trebuie să întrebaţi colegii de la PSD de ce nu au vrut miercuri să participe la şedinţa de coaliţie care era programată. Înţeleg că nici luni, unde ne-am gândit să facem următoarea şedinţă, nu vor să participe. Este un proces de clarificare pe care trebuie să-l facă PSD-ul. Noi din USR suntem responsabili şi gata să schimbăm România în bine”, a adăugat liderul USR.
Întrebat dacă motivul invocat de PSD pentru neparticiparea la şedinţe, respectiv atitudinea USR faţă de funeraliile fostului preşedinte Ion Iliescu, este doar o perdea de fum, Fritz a afirmat: ”Nu mi este clar care este motivul, nu am niciun dubiu să pun la îndoială sinceritatea colegilor. Eu doar spun care este efectul şi efectul într-adevăr este că deocamdată nu putem să agreem toate aceste reforme care sunt urgente, care au fost inclusiv promise şi agenţilor de rating, Comisiei Europene, dar, mai ales, reformele la care se aşteaptă cetăţenii României”.
Liderul USR face un ”appel la calm”: ”Apelul meu este un apel la calm, la maturitate. Înţeleg că a fost o săptămână emoţională pentru întreaga ţară, indiferent pe ce parte a acestei dispute despre moştenirea lui Ion Iliescu ne aflăm, dar acum este timp să ne întoarcem la treabă”.
De asemenea, întrebat dacă ia în calcul retragerea PSD de la guvernare, Dominic Fritz a transmis: ”PSD tocmai a semnat un acord de coaliţie foarte clar. Nu s-a întâmplat nimic ce ar contraveni acestui acord. Este un partid responsabil, un partid istoric, un partit care a spus foarte clar după alegerile prezenţiale că vrea să facă parte din soluţie şi nu să fie o parte din problemă şi de aceea eu am încredere că vor lua decizia corectă şi vor lucra ca şi până acum în această coaliţie, care nu este o coaliţie uşoară, pentru că problemele nu sunt simple cu care le confruntăm, dar doar împreună vom putea să scoatem această ţară din criză”.
Şedinţa coaliţiei de miercuri a fost anulată, după ce PSD a anunţat că nu va participa, din cauza atitudinii USR faţă de funeraliile fostului preşedinte Ion Iliescu.