Liberalul Ilie Mitea, numit preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului

Sibianul Ilie Mitea (PNL) a fost numit, luni, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS). Acesta a declarat că urmează o perioadă în care se va familiariza cu problematica "delicată şi vastă” pe care o va avea de rezolvat.
Filip Stan
11 nov. 2013, 19:19
Liberalul Ilie Mitea, numit preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului

„Am preluat această funcţie cu gânduri bune şi vreau să realizez obiectivele care sunt de rezolvat. Mă aştept la lucruri bune şi eficienţă de la preluarea acestui mandat”, a declarat Ilie Mitea, potrivit Mediafax.

Acesta a adăugat că mandatul său a început deja în cursul zilei de luni, iar în această săptămână va avea mai multe întâlniri cu cei din subordine. „Urmează câteva zile, o săptămână, să mă întâlnesc cu cei care lucrează, să evaluăm situaţia, să ne cunoaştem, să vedem ce este de făcut. Nu pot să spun acum ce urmează să fac pentru că nu doresc să fac declaraţii pompoase. Este o problematică delicată şi vastă de rezolvat acolo şi trebuie să mă familiarizez cu lucrurile”, a mai declarat Ilie Mitea.

Ilie Mitea are 61 de ani, este membru PNL şi a fost atât prefect al judeţului Sibiu, cât şi al judeţului Neamţ.

Ilie Mitea a fost numit la conducerea Agenţiei Domeniilor Statului în locul lui Dan Mogoş, pus sub urmărire penală de anchetatorii DNA, care îl acuză de instigare la abuz în serviciu a funcţionarilor din subordinea sa, după ce le-a cerut acestora să încalce legea în favoarea unor firme private, potrivit DNA.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
CFR Cluj, dezastru financiar! Ce înseamnă, de fapt, eliminarea din Europa ce duce spre faliment
Capital.ro
141 de localități au impus restricții la apă. Lista cu râurile și zonele afectate
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Adrian Negrescu anunță pensii înghețate în continuare și salarii scăzute
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România