Libian, condamnat la 19 ani de închisoare în SUA. A comis atentatul de la Benghazi, în 2012

Un libian - prins în Libia şi apoi adus în Statele Unite în 2017 pentru a fi judecat - a fost condamnat la 19 ani de închisoare cu privire la rolul pe care l-a jucat în atacul vizând un complex diplomatic american şi o anexă aparţinând CIA la Benghazi, în 2012, relatează AFP.
Filip Stan
24 ian. 2020, 09:13
Libian, condamnat la 19 ani de închisoare în SUA. A comis atentatul de la Benghazi, în 2012

În acest atac – care a şocat America la 11 septembrie 2012 – a fost ucis ambasadorul american John Christopher Stevens, un funcţionar de la Departamentul de stat american şi doi membri ai Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA).

Pedeapsa lui Mustafa al-Imam, în vârstă de 47 de ani – care a fost găsit vinovat de terorism în iunie 2019 în urma unui proces de şase săptămâni – a fost stabilită joi de un tribunal din Washington.

Mustafa al-Imam ”a jucat un rol important” în acest atac, a acuzat, citată într-un comunicat procurorul Jessie Liu.

”Această pedeapsă este o amintire a faptului că securitatea americanilor – acasă sau în străinătate, civili sau nu – va fi mereu prioritatea noastră”, a adăugat ea.

”Dacă comiţi un act terorist, te vom găsi şi vom face dreptate”, a avertizat ea.

”Pedeapsa pronunţată împotriva lui al-Imam azi (joi) transmite un mesaj puternic celor care vor încerca să comită o crimă atât de josnică”, a subliniat secretarul de Stat american Mike Pompeo, citat într-un comunicat.

Citește și Qassem Soleimani urma să coordoneze un atac antiamerican în numai câteva zile

Potrivit acuzării, Mustafa al-Imam se afla în contact, în timpul atacului, cu Abu Khattala, alt libian, de asemenea prins de către forţele americane în 2014, pentru a fi judecat în Statele Unite.

Abu Khattala a fost condamnat în 2018 la 22 de ani de închisoare cu privire la rolul pe care l-a jucat în acest atac.

Mai multor părţi ale Guvernului lui Barack Obama li s-a reproşat la vremea respectivă neglijenţe, în special Departamentului de Stat, condus la acel moment de către Hillary Clinton.

Acuzată de faptul că nu a făcut suficient în protejarea diplomaţilor, Hillary Clinton a fost urmărită de acest subiect în toată campania în vederea alegerilor prezidenţiale din 2016, în care a fost înfrântă de Donald Trump.
Attentat de Benghazi: un Libyen condamné à 19 ans de prison aux Etats-Unis

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Topul românilor care vând cel mai bine în galeriile de artă. 71.000.000 de dolari s-au încasat pe o singură creație
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât vor fi amenzile din 2026, după creşterea punctului? Ce urmează în Codul Rutier și cum îți faci calculele corect în 2026
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bolojan și-a pus oamenii în funcții cheie. Ce vrea să facă în justiția din România
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet