Licitaţie organizată de CFR, contestată de un grup industrial francez: „CFR a atribuit contractul unei asocieri cu o ofertă mai mare”

Grupul industrial francez Alstom ia în calcul să conteste licitaţia organizată de CFR pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa – Sighişoara, contract de 3,14 miliarde lei fără TVA. Reprezentanţii Alstom au reacţionat vineri şi spun că CFR a decis atribuirea acestui contract către asocierea clasată pe locul al treilea, preţul acestei ofertei fiind semnificativ mai mare.
Alina Costache
06 iul. 2018, 16:48
Licitaţie organizată de CFR, contestată de un grup industrial francez:

„În data de 5 iulie 2018 am luat act despre decizia CNCF CFR SA de a atribui licitaţia pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara către Asocierea Brasig, formată din Strabag-Swietelsky. Deşi Consorţiul din care facem parte (Asocierea Railworks formată din Alstom, Aktor, Euro Construct Trading ’98 şi Arcada) a fost anterior declarat admisibil şi s-a clasat pe locul I, CFR a decis atribuirea acestui contract către asocierea clasată pe locul al treilea, preţul acestei ofertei fiind semnificativ mai mare”, spun reprezentanţii Alstom.

Aceştia afirmă că, analizând motivele deciziei invocate în comunicarea primită, au constatat faptul că se referă la starea de insolvenţă a unuia dintre partenerii noştri de consorţiu, „deşi credem că acest lucru contravine atât legii insolvenţei cât şi legislaţiei naţionale şi europene în materie de achiziţii publice”.

„Alstom îşi rezervă dreptul de a recurge la toate mijloacele pe care legea ni le pune la dispoziţie pentru a contesta această decizie, atât la nivel naţional, cât şi European”, adaugă oficialii Alstom.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR a anunţat joi că a desemnat asocierea Brasig Strabag -Swietelsky câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h.

„Oferta financiară a asocierii Brasig Strabag – Swietelsky a fost de 3.143.153.533 lei fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii”, a anunţat CFR într-un comunicat.

Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, în lungime totală de 86 de km, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar durata de execuţie va fi de patru ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

„Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii CF, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, linie de contact, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalatii electrice, instalatii sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului”, spun oficialii CFR.

Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet