Liderii PSD, întâlnire vineri la Negreşti-Oaş în cadrul CEx

Social-democrații s-au întâlnit vineri la Negreşti-Oaş, județul Satu Mare, pentru a discuta mai multe teme importante. Cea mai importantă dintre ele este noul Cod de Conduită pentru membrii PSD.
Iulian Tudor
30 oct. 2015, 07:16
Liderii PSD, întâlnire vineri la Negreşti-Oaş în cadrul CEx

Codul de Conduită pentru membrii PSD urmează să facă parte din statutul PSD și va fi aplicat fără excepție. El prevede atât reguli pentru membrii PSD cu probleme în justițe, cât și lucruri referitoare la comportamentul în partid și în afara lui.

Citeşte şi: PSD discută, vineri, noul Cod de conduită, care va conţine sancţiuni pentru corupţii din partid

Potrivit unor surse social-demorate, draftul de opt pagini al Codului de conduită prevede că membrii PSD care sunt trimişi în judecată în dosare de corupţie îşi vor pierde funcţia din cadrul partidului sau funcţia în care au ajuns prin sprijinul politic al partidului. Aceleaşi sancţiuni sunt acordate şi celor care sunt arestaţi preventiv în cazuri de corupţie.

Social-democraţii condamnaţi în primă instanţă în dosare de corupţie vor fi şi suspendaţi din partid, urmând ca o eventuală decizie definitivă de condamnare să ducă şi la pierderea calităţii de membru. Toate sancţiunile se referă la cazuri de corupţie sau infracţiuni grave contra vieţii, şi nu vizează alt tip de infracţiune, în condiţiile în care preşedintele PSD este condamnat în primă instanţă pentru fraudă electorală, în dosarul Referendumului de demitere a preşedintelui din 2012.

O a doua temă vizează analizarea rezultatelor cercetării la nivel național realizată de PSD cu ocazia alegerilor pentru preşedinţia partidului. Ce-a făcut bine şi ce-a greţit Guvernul, ce vor cetăţenii de la un primar sunt câteva dintre răspunsurile care vor fi discutate.

Totodată, la această întâlnire  Liviu Dragnea va propune o echipă de 8 secretari regionali, posturi nou-înfiinţate ţîn PSD. Ei se vor ocupa de organizarea partidului şi de coordonarea politicii regionale.

Şedinţa social-democraţilor se încheie sâmbătă, la Vișeu, cu un Birou Permanent Naţional în care ministrul Muncii, Rovana Plumb, va prezenta mult aşteptatul proiectul de lege a salarizării bugetare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte