Liderii USR-PLUS demascaţi de Valeriu Nicolae, fostul lor coleg: Vlad Voiculescu, Dan Barna şi Ionuţ Moşteanu au câştigat zeci de mii de euro de la diverse Consilii de Administraţie

Fostul secretar de stat în guvernul Ciloş şi candidat independent la alegerile parlamentare din 6 decembrie, când a fost aproape de a atinge pragul electoral, îşi acuză foştii colegi din PLUS şi pe partenrii de coaliţie din USR de ilegitimitate, publicând sumele pe care aceştia le-au încasat ca şefi ai unor Consilii de Andministraţie, pe vremea când făceau parte din guvernul tehnocrat.
George Russo
07 ian. 2021, 15:55
Liderii USR-PLUS demascaţi de Valeriu Nicolae, fostul lor coleg: Vlad Voiculescu, Dan Barna şi Ionuţ Moşteanu au câştigat zeci de mii de euro de la diverse Consilii de Administraţie
Foto: Agerpres

Liderii USR-PLUS Vlad Voiculescu şi Ionuţ Moşteanu sunt pe lista cu nume şi sume publicată de Valeriu Nicolae pe pagina sa de Facebook, pe care este nominalizat şi Dan Barna, doar că acesta nici nu a declarat acele venituri. Printre cei numiţi de Nicolae se regăseşte şi Ionel Danca, actual lider al PNL, la vremea aceea neafiliat politic.

Uimit de tăcerea USRPLUS pe tema consiliilor de administrație am făcut câteva verificări. Mi s-a făcut rău. Fizic rău.

Conform declarațiilor de avere, omul care m-a angajat pe mine a primit 331.644 RON de la stat în anul de tehnocrat sau aproape 74.000 EUR. Jumătate dintre ei de la EximBank. Dragoș Tudorache este acum directorul executiv al PLUS. Un om care făcea, cu mulți ani înainte de a veni în guvernul tehnocrat, peste 100.000 de EUR anual în slujbe internaționale foarte bine plătite.

Dragoș Pîslaru, șeful meu la Ministerul Muncii, primise și el 14.417 RON în perioada când am fost ambii consilierii lui Dacian, adică aproape încă un salariu în plus pe lună.

Alin Mituță, cel care a devenit șeful cancelariei în locul lui Dragoș Tudorache, a primit și el 47.760 RON în plus de la Hidroelectrica și Complexul Energetic Muntenia S.A.

Vlad Voiculescu a fost și el într-un CA unde, în câteva luni, a primit 19.706 RON de la același fond despre care am scris cu indignare că era plin de lideri PNL – respectiv domnul Burduja. Vlad declara asta în 2020: “Cea mai mare bucurie a mea este că până în 2015 am reușit să pun de-o parte destui bani, așa numiții „fuck you money” care îți permit să întorci spatele oricărei oferte și de atunci fac doar lucruri pentru sufletul meu.”

Soțul Ancăi Dragu (Marius Dragu – n.r.) a fost și el angajat de guvernul tehnocrat și a primit 55.215 RON în acel an.

Dan Barna nici măcar nu și-a trecut veniturile din timpul guvernării tehnocrate în declarația de avere, lucru pentru care ANI ar trebui să se sezize.

Ionuț Moșteanu a făcut 20.794 RON din trei consilii de administrație controlate de ministerul unde a lucrat, deși nu avea nicio calificare care să justifice prezența lui acolo.

Oamenii de mai sus conduc USRPLUS. Nu au fost singurii din USRPLUS care au fost în situații similare.

Domnul Ionel Danca, și el tehnocrat, acum un om important la PNL se ocupa de presă cât timp a fost consilier al lui Dacian. A fost în cinci CA-uri: Electrica Serv, Oltchim, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Loterie și Conservarea Minelor de unde a primit 67.521 RON. Clar nu avea calificări care să justifice prezența sa acolo.

Șeful de cabinet al lui Dacian Cioloș a făcut în acel an 207.251 RON sau 17.270 RON pe lună sau aproape 4000 de EUR lunar în anul guvernului tehnocrat. Jumătate din banii ăștia au venit din consilii de administrație.

Este imposibil ca Dacian să nu fi știut. De ce nu a făcut nimic e lucrul pe care nu îl înțeleg. Deloc. Aș cum nu am înțeles deloc prietenia cu domnul Dâncu și relațiile foarte bune cu unii dintre cei mai nemernici politicieni.

Este drept că Dacian își dona banii de diurnă și știu sigur că și-a donat cel puțin un salariu și nu dorea să se vorbească despre asta”, a scris Valeriu Nicolae pe Facebook.

Liderii USR-PLUS trebuie să pună capăt acestor practici, susţine Valeriu Nicolae

Nicolae, care a fost membru PLUS și secretar de strat în Ministerul Muncii pe vremea Cabinetului Cioloș, spune că acest lucru pune sub semnul întrebării legitimitatea pe o au aceștia acum, când sunt din nou la guvernare și își propun să reformeze statul.

„Doamna Raluca Prună a interzis explicit oamenilor din cabinetul ei să fie în consilii de administrație. Sunt câțiva tehnocrați care au fost ca și mine convinși că nu avem ce căuta în consilii de administrație pentru că asta va vulnerabiliza agenda noastră.

Discuția nu este dacă ei sunt sau nu oameni buni. În fapt eu cred sincer că unii dintre ei sunt chiar excepționali comparativ cu media. Eu scriu aici de legitimitatea lor de a reforma un sistem îngrozitor de căpușat, unde consiliile de administrație (CA) și numirile politice în funcții controlate de stat sunt o catastrofă. Lucruri pe care toți sunt convins că le știau. Scriu despre asumarea trecutului și a greșelilor. Toți sunt în poziții extrem de importante în USRPLUS, partidul care vrea să salveze România.

Soluțiile sunt simple. Un anunț foarte clar al USRPLUS(că de la PNL am așteptări zero) cu ce vor face pentru a remedia situația asta oribilă prin care multe zeci de milioane de EUR sunt căpușate. Asumarea colectivă a faptului că au făcut o greșeală și donarea banilor primiți din CA-uri. Asumarea unei reforme(deloc populare) prin care să se asigure salarii foarte bune demnitarilor pentru a evita viitoare compromisuri similare. Întărirea ANI – instituția este evident disfuncțională în acest moment și reguli foarte clare în partid care să evite nepotismul și cumulul de funcții.

Și da, sumele primite sunt incomensurabil mai mici decât ce căpușează zilnic partidele vechi. Sunt sigur că există explicații. Dar nu despre asta este vorba, ci despre legitimitatea de a salva ceva. Fie și aparențele.

Ufff ce bou am fost!”, a încheiat Valeriu Nicolae.

Citeşte şi: Primarul Sectorului 6, frustrat că nu există o comunicare cu Nicuşor Dan: „I-am trimis multe semnale că e mare nevoie de o astfel de discuţie”

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Cele patru zodii care dau de noroc și bani în perioada următoare. Astrele pregătesc pentru ele transformări majore
Capital.ro
Călin Georgescu, scos complet din joc cu un plan simplu. Florin Călinescu: Ca la dosarele lui Ion Iliescu
Playtech.ro
Problema de matematică de care fuge orice adult. Are o capcană de logică, nu de calcul
Adevarul
Îngrijorare în primării. „N-am avut destul oameni care nu știau să apese pe butoane? Am adus din privat și-mi spui să plece?”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Florin Prunea și Tavi Popescu, ciocnire de gradul zero: ”Nea Florin, sunt supărat că v-ați luat de mine, că paște vaca pe asfalt”
MediaFlux
Românii care vor fi cei mai afectați de gripă în sezonul virozelor. Avertismentul medicilor: „Pot face forme grave de boală”
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor