Lili Ruse, reportaj în Palestina: Dincolo de ZIDUL care separă două lumi GALERIE FOTO

„Nu ți-e frică?”.  O întrebare primită de zeci de ori, atunci când am anunțat că plec, o săptămână, în ceea ce se numește, corect politic, Teritoriile Palestiniene. În cele șapte zile petrecute în Betleem, Ierihon și Ramallah, am simțit orice altceva decât frică. Cisiordania este o lume a senzațiilor: peisaje decupate din Biblie, ospitalitatea de basm a localnicilor, armele soldaților la numeroasele check-point, ca în orice zonă de conflict. Timpul curge altfel, granița dintre realitate și vis e fluidă. 

ROMÂNII NU SUNT SPERIAȚI DE BOMBE 

În ciuda conflictului care zdruncină de șapte decenii Orientul Mijlociu, românii au redescoperit Teritoriile Palestiniene. Și asta datorită turismului religios. În Betleem se află Biserica Nativității – construită pe locul unde tradiția spune că s-a născut Iisus – și Grota Laptelui, unde Fecioara Maria s-ar fi ascuns să-și alăpteze Pruncul. Sub privirile credincioșilor, în capela protejată de un perete de sticlă, călugărițele franciscane se roagă 24 de ore din 24 pentru femeile care vor să rămână însărcinate.

Pelerinajul în locurile sfinte pentru creștini este cel care îi aduce pe români în zonă. O statistică a Ministerului palestianian la Turismului arată că, în 2018, 160.000 de mii de români au vizitat Betleem, cu 30 la sută mai mult decât în anul precedent. După ruși și americani, românii sunt cei mai numeroși turiști în locul de naștere al creștinătății. 

PEȚITORI ÎN BETHLEHEM

Numărul mare de vizitatori români i-a făcut pe comerciații din zonă să învețe limba. Pe străzile Ierusalimului și în Betleem sau Ierihon, vânzătorii prind frânturi de conversație și te salută, pe încercate, în poloneză, română și, după înfățișare, în chineză.

În Betleem, patronul în devenire Ahmad a devenit el însuși un punct de atracție. Vinde sandale din piele de cămilă, creme cu săruri de la Marea Moartă dar și menorah sau alte obiecte de cult iudaice. În zonă, dolarul e o religie în sine. Ahmed ne roagă să îi găsim o nevastă româncă: „Sa fie blonda cu barul lung”. A strâns deja zestre – cămile fără număr. În doar câteva zile, dota lui Ahmad ajunsese de la 150 de peste 300 de cămile. Și în dragoste, reclama e sufletul comerțului. 

IERUSALIM, CAPITALA-MIRAJ 

Distrus de două ori, cucerit, asediat, capturat și recapturat prin alte sute de bătălii, Ierusalimul este orașul a cărui istorie a fost ștearsă și rescrisă în funcție de capriciile sau interesele cuceritorilor. Trei mari religii și două națiuni și-l dispută ca sursă de legitimare statală. De fapt, Ierusalimul e locul unde granița dintre religie și politică se șterge, prezentul e trecut iar viitorul nu există.

Disputat până la sânge de evrei și arabi, orașul care adăpostește Biserica Sfântului Mormânt (unde a fost îngropat Iisus după răstignire), Moscheea Al-Aqsa (de unde Profetul Mahomed s-a înălțat la cer) și Zidul Plângerii (parte a Templului în tradiția iudaică), rămâne sursa primară a conflictului din Orientul Mijlociu. Israelul, susținut de administrația Trump, îl vrea capitală a statului. Ideea mutării ambasadelor de la Tel Aviv a înfuriat întreaga lumea arabă și, conform multor comentatori, a distrus speranța de pace în regiune.

Ierusalimul nu este doar o problemă a arabilor, ci a întregii lumi, spunea Mohammad Shtayyeh, premierul palestinian, într-o întâlnire cu jurnaliștii români. „Fac apel la liderii români să lase acest subiect în urmă şi să nu îl mai abordeze, fiind în armonie cu poziţia UE, cu poziţia noastră şi cu cea internaţională. Dacă cineva doreşte să îi facă plăcere preşedintelui Trump, preţul să nu fie plătit cu o monedă palestiniană”, a spus premierul. 

REFUGIAȚII DIN MANHATTAN 

Un zid de sute de kilometri desparte Israelul de Cisiordania. Securitate – motivul invocat de autoritățile de la Tel Aviv; apartheid – răspund furioși palestinienii. Zidul nu separă două țări, ci e membrana dintre două realități alternative. Un gest sau un cuvânt te fac erou de o parte zidului și terorist de cealaltă.

Pe partea palestiniană, în tabăra de refugiați Aida,  zidul e desenat cu chipurile „martirilor” uciși sau încarcerați de Israel. Doctorul Mohammed Abu Srour, un activist în vârstă de 27 ani, vorbește despre greutățile din viața de zi cu zi a celor 5.500 de refugiați: lipsa apei, a accesului la servicii medicale elementare, imposibilitatea depozitării gunoaielor, gazele lacrimogene aruncate în raidurile sistematice ale soldaților evrei. „Aici, locuim ca în Manhattan”, glumește el. Din lipsa spațiului, se construiește doar pe verticală, iar clădirile sunt sufocant de apropiate.

Pentru doctorul Abu Srour, viitorul se rezumă într-un singur cuvânt: rezistență. Pacea nu e o variantă plauzibilă. E și greu să creadă altfel: un unchi stă în pușcărie de 8 ani, iar o altă rudă s-a detonat într-un atac sinucigaș cu bombă. 

CUM SĂ NU SCRII NIMIC DESPRE ORIENTUL MIJLOCIU

O butadă spune că, dacă un jurnalist stă în Orientul Mijlociu o săptămână, scrie o carte. După o lună, scrie cu greu un articol, iar după an – își dă seama că n-a înțeles nimic și nu mai scrie.

Am ajuns în Ciosiordania cu multe prejudecăți. Unele mi-au fost demolate, altele s-au transformat în certitudini. Am înțeles însă un lucru: nu religia e sursa Răului; e doar pretextul pentru un conflict care, paradoxal, convine ambelor părți. Atunci când cauți pacea, nu poți spune că Dumnezeu ți-a poruncit războiul.