LISTA celor 100 de măsuri de austeritate pregătite pentru România în cadrul negocierilor dintre partide. Care sunt măsurile pentru care există consens (surse)

Lista măsurilor de austeritate pregătite de partidele politice este una lungă și afectează atât angajații de la stat, cât și cei din mediul privat, existând foarte multe măsuri în rândul cărora există consens.
Mircea Filipescu
20 iun. 2025, 11:31
LISTA celor 100 de măsuri de austeritate pregătite pentru România în cadrul negocierilor dintre partide. Care sunt măsurile pentru care există consens (surse)
LISTA celor 100 de măsuri de austeritate pregătite pentru România în cadrul negocierilor dintre partide. Care sunt măsurile pentru care există consens (surse)

În cadrul negocierilor dintre partide a fost întocmită o listă prin care se urmărește corectarea deficitului bugetar. Aceste măsuri sunt unele extrem de dure și îi vor afecta pe toți românii, indiferent că lucrează la stat sau la privat.

Lista obținută pe surse arată că există măsuri dure, iar pe o bună parte dintre acestea s-a ajuns la un consens între partide.

LISTA celor 100 de măsuri de austeritate pregătite de partidele politice

1 Reducerea sporului pentru condiții vătămătoare de la 15% la 10%, dar nu mai mult de 500 (Încă se discută)

2 Elimina sporul pentru antenă (CONSENS)

3 Suspendare stimulentul pentru fonduri europene (CONSENS)

4 Egalizare salariu de baza între ministere cu rol de gestiunea fonduri la nivel MIPE (CONSENS)

5. Rambursarea cheltuielilor de personal de la ADR la nivelul salariilor din MIPE/gestionar fonduri europene ((CONSENS)

6. Spor implementare proiecte – Pentru max 10% din angajați, max. 50% din salariul minim, de calculat impact  10% SAU 20% (CONSENS)

7. Spor implementare proiecte – Pentru max 20% din angajați, max. 50% din salariul minim, de calculat impact (CONSENS)

8. Tăierea sporurilor în cazul prelungirii termenelor la proiecte (CONSENS)

Citește și : Se schimbă banii, anunţ oficial de la Eurogrup. Românii vor scoate mai mulţi bani din buzunar în vacanţe

9. Coborarea sporurilor de la 50% la max. 35% din salariul de bază (Încă se discută)

10 Eliminarea sporului de complexitate a muncii ((CONSENS)

11 Eliminarea sporului de confidențialitate și informații secrete (CONSENS)

12 Eliminarea celui al 13 salariu, plafonarea primelor de Crăciun și Paște până la max. 300 lei, inclusiv la Instituțiile finanțate parțial sau integral din venituri proprii (CONSENS)

13 Eliminarea sporului de doctorat pentru funcționarii publici/contractuali, să rămână DOAR pentru cei din educație și sănătate (CONSENS)

14 NU ne atingem de sporurile personalului medico-sanitar (CONSENS)

15 Micșorare spor condiții deosebite de la ANSVSA DE LA 35%, la fel ca la personalul medico sanitar la 25%, eliminarea de la ANSVSA sporului pentru inspecție și control de 12.5% (CONSENS)

16 Eliminare Spor CFP (CONSENS)

17 Cursuri de formare doar la Sediul Instituției și Online (CONSENS)

18 Eliminare privilegii magistrați în activitate sau pensionari, soț/soție/copiii aflați în întreținerea acestora (servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale, spor de delegare de 2%) (CONSENS)

19 Eliminarea scutirilor de plată CASS pentru membrii familiilor polițisti, magistrați (Încă se discută)

20 Eliminarea privilegiului la pensionare de 6 salarii (Încă se discută)

21 Îndemnizația de hrană: doar pentru cei cu salariu de bază de max. 6000 lei brut (Aproape de consens) PSD +USR ar vrea 6000 net

22 Tichete de vacanță: valoarea de 800 de lei fără obligațiunea de contribuție proprie, doar pentru cei cu salariu de bază de max. 6000 lei brut, valorificarea tichetelor în extra-sezon (CONSENS)

23 Spor pentru peste programul de muncă și zile de repaus, MAI și penitenciare (Încă se discută)

24 Spor sistemul de învățământ / DE ANALIZAT ȘI LUAT O DECIZIE / NORMA DIDACTICĂ (Încă se discută)

25 Limită la sporuri cumulate de 20% sau 30% la salariu de baza ? anvelopa 25% la ordonator de credite 20% ? (Încă se discută)

26 De discutat DSP risc epidemiologic (Încă se discută)

27 Eliminare îndemnizație membrii comitetelor interministeriale (Încă se discută)

28 Limitarea îndemnizațiilor membrii CA (Încă se discută)

29 Scăderea cu 20% a numărul maxim de posturi ocupate ? ? ? (CONSENS)

30 Raportat la anvelopa bugetară pentru salariu a anul 2024, reducere de 10% în anul 2025 a costului de personal la nivelul fiecărei autorități locale prin reorganizări, utilizare normă parțială de lucru, externalizări, modificări de grilă salarială (Încă se discută)

31 Scăderea cu 20% a coeficientului maxim de salarizare în administrația publică locală (Încă se discută)

32 Reducerea cheltuielilor de functionare a institutiilor publice/companiilor de stat cu 1% din PIB la nivel anual(19 mld lei) în termen de 90 de zile de la formarea guvernului, în baza unei analize de eficiență și sustenabilitate constand in reorganizarea/restructurarea/comasarea/desfiintarea acestora. (Încă se discută)

33 Pentru Comasare toata lumea să vină cu propuneri scrise: USR: ANAF+VAMĂ, o instituție deconcentrată pe minister pe județ, UDMR: desființarea direcțiilor regionale (ANAF, Protecția Consumatorului) (Încă se discută)

34 A nu se permite cumularea pensiei cu salariul până la vârsta standard de ieșire la pensie în sistemul public (CONSENS)

35 Desființarea unor instituții. ex. ARICE, AOSR, Institutul Levantului, Institutul Revolutiei, Academia de Stiinte Medicale Academia de Stiinte Tehnice, Institutul Drepturilor Omului, Institutul Revoluției, Casa Unirea, ATOP (CONSENS)

36 Listarea la Bursă a unor pachete minoritare în cazul unor Companii de Stat (CONSENS)

37 Valorificarea unor companii și active de stat 38 Interdicție servicii de salubritate gratuită / reducerea defalcării TVA sau Impozit pe Venit în cazul neeliminarii gratuității ? ? (CONSENS)

39 Energie: o schemă doar pentru cei vulnerabili, propunere a se aloca câte un card nominal (Încă se discută)

40 Agricultură: min. 2 ha, de la suma de 5000 euro să aibă PFA/SRL/II – fără decizie (DEZACORD)

41 Transportul/Călătoriile studenților (Încă se discută)

42 Sistarea/suspendarea schemelor de ajutor de stat și subvenții în curs până la finalizarea demersurilor de negociere cu Comisia Europeana (agricultură, economie, AFM, MFP) (CONSENS)

43 Noua schemă de credit fiscal pentru cercetare-dezvoltare (Încă se discută)

44 Transfer de prețuri – Schema Poloneză (CONSENS)

45 Eliminarea scutirilor impozabile din venituri pe reclame și închirieri ale școlilor și spitalelor private (CONSENS)

46 47 TĂIEM: Impozit pe profit redus ca urmare a facilității acordate pentru menținere a capitalului propriu pozitiv/majorare a capitalului propriu (CONSENS)

48 TĂIEM: Impozit pe profit redus ca urmare a facilității acordate pentru case marcat (CONSENS)

49 Aplicare cota redusa de TVA de 9% DOAR PENTRU livrarea de medicamente de uz uman și 19% veterinar (CONSENS)

50 Aplicare cota redusa de TVA de 9% doar pentru APĂ ȘI ALIMENTE , 19% pentru restul – livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman și animal (Încă se discută)

51 Rămâne: Aplicare cota redusa de TVA de 9% livrarea apei pentru irigații în agricultură; daca e si 9% fotovoltaice (CONSENS)

52 Rămâne: Aplicare cota redusa de TVA de 9% livrarea de îngrășăminte chimice și de pesticide, daca e si 9% fotovoltaice (CONSENS)

53 Rămâne: Aplicare cota redusa de TVA de 9% serviciile de alimentare cu apă și de canalizare, daca e si 9% fotovoltaice (CONSENS)

54 Aplicare cota de TVA de 19% (de la 9%) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping (CONSENS)

55 Aplicare cota de TVA de 19% (de la 9%) serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, precum și a băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202; (CONSENS)

56 Aplicare cota de TVA de 19% (de la 9%) pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite (Încă se discută)

57 Aplicare cota de TVA de 19% (de la 9%) pentru livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență, impreuna cu agricultura (CONSENS)

58 Aplicare cota de TVA de 19% (de la 9%) pentru serviciile constând în permiterea accesului la bâlciuri (CONSENS)

59 Aplicare cota de TVA de 19% (de la 9%) pentru serviciile constând în permiterea accesului la evenimente sportive (CONSENS)

60 Aplicare cota de TVA de 9% (de la 5%) pentru livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, pe suport fizic și/sau pe cale electronică, cu excepția celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conținut video sau un conținut muzical audio și a celor destinate exclusiv sau în principal publicității; (CONSENS)

61 Aplicare cota de TVA de 9% (de la 5%) pentru serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice; (CONSENS)

62 Aplicare cota de TVA de 9% (de la 5%) pentru livrarea către persoanele fizice si juridice de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare ? (CONSENS)

63 Aplicare cota de TVA de 9% (de la 5%) pentru livrarea de energie termică în sezonul rece, pentru anumite categorii de consumatori ?(CONSENS)

64 Se elimină rudele, urmașii, membrii de familie de la Exceptarea de la plata CASS a Indemnizatiile acordate in baza Decretului Lege nr 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecuatte din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportata in strainatate ori constituire in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.// Indemnizatiile acordate in baza Legii recunostintei pentru victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989 si pentru revolata muncitoreasaca anticomunista de la Brasov din noiembrie 1987 si nr 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare//Indemnizatiile si sporurile invalizilor, veteranilor si vaduvelor de razboi, precum si alte sume acordate in baza Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizatii si sporuri invalizilor, veteranilor si rămân DOAR văduvelor de război, cu modificarile si completarile ulterioare. (CONSENS)

65 Se elimină exceptarea de la plata contribuției asigurărilor sociale de sănătate a sumelor reprezentând ajutorul social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, și a veniturilor obținute de persoanele cu handicap în baza Legii 448/2006, ONJN desființată, integrată în ANAF (CONSENS)

67 Variante de impozitare Jocuri de noroc

68 10% impozit pentru premiu/câștig până la 10.000 lei

69 20% impozit pentru premiu/câștig până la 20.000 lei

70 20% impozit pe câștig reținut la sursă+CASS

71 Interzicere cash, doar card (CONSENS)

72 Majorare Taxei de 2% la Jocuri de noroc (CONSENS)

73 Autorizare de la Primărie (CONSENS)

74 Creșterea ROvignetei de la 28 euro la 50 euro (Grupul de lucru pe transport a programului de Guvernare) (CONSENS)

Citește și : BNR pune jar pe spaimele românilor. Anunţul zilnic care îţi scoate bani de pe card fără să ştii UPDATE: Schimbări importante la ora 13.00

75 Introducere taxă camioane/transport marfa cu tonaj mare (Grupul de lucru pe transport a programului de Guvernare) (CONSENS)

76 Taxa de solidaritate 20% impozit pe venit pt persoane fizice care depășesc 10.000, 15.000, respectiv 17.300 lei venit → trecere taxă progresivă a veniturilor globalizate (DEZACORD)

77 Tranzacții imobiliare vânzare 1% deținere mai veche de 5 ani, sub 5 ani impozit pe venit pe diferențe minim 3%, restul 10% din diferență (CONSENS)

78 Moștenire 0% la primul an după deces, restul 1% pe valoare (CONSENS)

79 TVA la taxă SERVICIU pentru transport intern și extern (CONSENS)

80 Platforme Airbnb si booking cota forfetara DE CHELTUIALĂ DEDUCTIBILĂ de 30% și impozit pe venit pe diferență (CONSENS)

81 Creștere Accize la combustibil motorină (CONSENS)

82 Creștere Accize la combustibil benzină (CONSENS)

83 Creștere Accize tutun (DEZACORD)

84 Creștere Accize zahăr (CONSENS)

85 Valoare taxă de operare pe colete, dacă nu plătește taxe vamale (CONSENS)

86 Dividende din pilonul II (CONSENS)

87 Impozitare venituri din Facebook, Google, Tiktok (CONSENS)

88 Abrogare impozitare câștiguri de capital 1% / 3% și trecere pe impozit pe venit ? (CONSENS)

89 10% IMPOZIT PE CÂȘTIG DE CAPITAL de pe Burse și Cripto (CONSENS)

90 Cluburi și baruri impozit pe venit standard 30% (CONSENS)

91 Taxă de tranzacții bancare pe tranzacție sau pe valoare (CONSENS)

DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Caz fără precedent: instanța decide că simpla prezență a telefonului nu e fraudă la BAC. ”Tentativa nu e posibilă dacă nu există intenție”
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. A încălcat de 8 ori legea. S-a aflat ce a făcut
Playtech.ro
Cum arată trenul diesel produs la Paşcani. Rutele pe care va circula Leon în curând
DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Adevarul
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România. „Rețeta nu e complicată, dar e pusă ingenios în practică”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Ghidul medicamentelor interzise în concediu. Ce poți lua și ce nu, în funcție de țară
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Război Israel - Iran. Israelul a detectat noi rachete lansate dinspre Iran/ Israel a lovit reactorul iranian de la Arak
Cancan.ro
Localitatea din România în care NICIUN elev nu a luat Bacalaureatul anul acesta. Câți elevi s-au prezentat
Playsport.ro
Păstrați-vă banii cash în casă! Cât numerar ar trebui să avem pregătit...
Capital.ro
Elena Udrea e terminată! Adrian Alexandrov a făcut anunțul. Nu se mai poate așa!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Președintele Nicușor Dan a anunțat premierul! Ilie Bolojan, desemnat să formeze guvernul LIVE VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații